Gafă de proporții la Loteria Bonurilor: Extragerile sunt ilegale. UPDATE Reacția Finanțelor
Statul român a comis o gafă de proporții în cazul Loteriei Fiscale. Astfel, toate extragerile realizate până acum și, implicit, câștigurile sunt ilegale. Astfel, la prima extragere din istorie, când s-a câștigat cu un bon de 6 lei, câștigătorii erau cei cu bonuri în valoare de 600 de lei. UPDATE: Ministerul Finanțelor Publice a trimis presei precizări legate de acest subiect, spunând că modificările de procedură au fost luate la nivelul Comisia de extragere pentru a evita confuzia în rândul participanților la Loteria bonurilor fiscale.
În Legea Loteriei fiscale scrie negru pe alb că prima cifră extrasă din urne este cifra unităţilor. Or, statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor şi Loteria Română a stabilit la fiecare dintre cele şase extrageri, în afara legii, că prima cifră extrasă este cea a sutelor, potrivit Economica.net.
Potrivit Ordinului ministrului Finanţelor Publice 417, din aprilie 2015, prima cifră extrasă din urnă pentru determinarea sumei de pe bonul câştigător este cifra unităţilor, apoi cifra zecilor şi apoi cifra sutelor.
Or, la fiecare extragere, Ministerul Finanţelor a aprobat o extragere greşită, de fiecare dată prima cifră extrasă fiind cea a sutelor.
Extragerea trebuia să fie simplă, întâi se stabilea ziua din care ar trebui să fie bonul, iar, apoi, suma de pe el. La prima extragere, cea în care a fost considerat câştigător un bon din 7 februarie, de 6 lei, 18.215 persoane au revendicat premiul. Astfel, din fondul maxim de câştiguri de 1 milion de lei s-a împărţit tuturor şi fiecare a primit în jur de 50 de lei. Potrivit legii, bonul câştigător ar fi fost unul cu valoarea de 600 de lei.
UPDATE Ce spune Ministerul Finantelor
"În legătură cu informațiile apărute astăzi în mass media referitoare la legalitatea extragerilor organizate în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, ministerul Finanțelor Publice face următoarele precizări:
Toate extragerile organizate în cadrul Loteriei bonurilor fiscale au respectat prevederile legale în vigoare.
La extragerea ocazională organizată în data de 13 aprilie a.c. în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale precum și cele ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr.417/2015 pentru aprobarea Instrucţiunilor de punere în aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, a Regulamentului de organizare şi desfăşurare a extragerilor Loteriei bonurilor fiscale, a modelului şi conţinutul cererii de revendicare a premiilor la Loteria bonurilor fiscale, precum şi pentru instituirea Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor Loteriei bonurilor fiscale, Comisia pentru supravegherea efectuării extragerilor, formată din reprezentanți Ministerului Finanțelor Publice, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și C.N. Loteria Română, s-a reunit la studioul TV al CN Loteria Română pentru a proceda conform Regulamentului de organizare şi desfăşurare a extragerilor Loteriei bonurilor fiscale, la cântărirea bilelor cu care urma a se efectua extragerea precum și la verificarea urnelor.
În cadrul simulărilor viitoarei extrageri, s-a concluzionat că pot apărea dificultăți în rândul participanților, datorită faptului că în cazul Loteriei bonurilor fiscale cifrele extrase din cele trei urne reprezintă de fapt o valoare exprimată în bani, iar aceasta trebuie citită de la stânga la dreapta. Astfel, pentru ca și ordinea de extragere din urne să fie în concordanță cu modul de citire a rezultatului obținut și pentru a facilita receptarea corectă și a evita confuzia în rândul participanților la Loteria bonurilor fiscale, Comisia a decis să procedeze, în cadrul celei de a III-a etape, care se referă la suma câștigătoare, la extragerea bilelor începând cu cifra sutelor.
Precizăm că această măsură nu a afectat în niciun fel caracterul aleator al extragerii, care în fapt reprezintă singura condiție de fond a unei extrageri loteristice care garantează nevicierea rezultatului.
Menționăm totodată faptul că, această decizie a fost făcută publică și astfel, în cadrul extragerii televizate, transmisă în direct și în prezența reprezentanților mass-media, s-a precizat în mod transparent, că prima cifră extrasă în cadrul celei de-a III-a etape, este cea a sutelor, urmată de cea a zecilor, respectiv a unităților.
Începând cu cea de-a doua extragere a Loteriei bonurilor fiscale, desfășurată în data de 28 iunie 2015, și până în prezent, pentru stabilirea zilei și sumei câștigătoare a bonurilor fiscale, sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.166/2015, precum și cele ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr.417/2015 pentru aprobarea Instrucţiunilor de punere în aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, a Regulamentului de organizare şi desfăşurare a extragerilor Loteriei bonurilor fiscale, a modelului şi conţinutul cererii de revendicare a premiilor la Loteria bonurilor fiscale, precum şi pentru instituirea Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor Loteriei bonurilor fiscale, modificat şi completat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr.755/2015.
Subliniem că toate extragerile aferente Loteriei bonurilor fiscale, de la înființare până în prezent, s-au desfășurat cu respectarea deplină a prevederilor legale în vigoare la momentul desfășurării acestora precum și a principiului transparenței procesului de selectare a bonurilor câștigătoare, iar o eventuală restituire a premiilor acordate nu poate fi pusă în discuție".