MENIU

Gabriela Firea, infectată cu Covid-19. Ce MESAJ a transmis

Gabriela Firea, prim-vicepreședinte PSD / Foto: Facebook

Prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea, senator PSD, a anunțat în urmă cu scurt timp, pe pagina sa de Facebook, că este infectată cu noul coronavirus. Infecția a survenit, spune Firea, la trei săptămâni după ce s-a vaccinat cu doza de supra-rapel, așa numita doză booster, a vaccinului anti-Covid. 

"Absentez motivat de la dezbaterea și votul de azi,din Parlament asupra programului guvernamental și listei miniștrilor premierului desemnat Dacian Cioloș. Deși chiar azi împlinesc trei săptămâni de la cea de-a 3-a doză de vaccin, în urma unui test am aflat că sunt pozitivă. Forma este una ușoară și așa sper să rămână. Toți din casă suntem vaccinați cu 3 doze : soțul, mama, apropiații dar acum suntem pozitivi.
 
Știam că vaccinul nu ne protejează de o posibilă contaminare dar ne-am dorit să imunizăm organismul pentru a se apăra mai eficient de boala. Ceea ce se întâmplă deja.
 
Nu sunt eu în măsură să dau sfaturi, recomandări, îndemnuri. Militez pentru respectarea opiniei și alegerii fiecărei persoane. Și sunt împotriva constrângerilor abuzive.
 
Vă rog doar să vă gândiți, să vă sfătuiți cu cei în care aveți încredere, să citiți și să luați cea mai corectă decizie în această perioadă grea.
 
În fața bolii, toți suntem egali. Exact ca în fața lui Dumnezeu. De-a lungul timpurilor, Dumnezeu este cel care a îngăduit descoperirea, de către lumea științifică, a numeroase tratamente care au eradicat boli mortale. Deci, reflectați…
Marele teolog Nicolae Steinhardt spunea : “Creştinismul neajutorat şi neputincios este o concepţie eretică, deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei10, 16: „Fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii") şi trece peste textele Sfântului Pavel (Efes. 5, 17: „Drept aceea, nu fiţi fără de minte”; II Tim. 4, 5: „tu fii treaz în toate...”, 1, 8: „să fie... treaz la minte" şi, îndeosebi, I Cor.14, 20: „Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari”).
 
Noi suntem o familie creștin ortodoxă practicantă și îi mulțumim în fiecare zi lui Dumnezeu pentru darurile din viața noastră : credința, copiii, sănătatea, prietenii iubitori și sinceri.
Înainte de toate deciziile importante ne rugăm și postim.
 
Îi mulțumim și acum Bunului Dumnezeu că suntem bine, situația noastră medicală este sub control și în câteva zile ne vom întoarce la activitățile obișnuite.
Întotdeauna am avut încredere în medicină!
 
Am trecut, așa cum știți, printr-o boală rară, extrem de grea. Medici minunați din România, cu har și credință în Dumnezeu, m-au salvat. Ei înșiși aveau icoane cu Iisus Hristos și Maica Domnului în cabinete. M-am lăsat pe mâna lor și s-a dovedit că am luat decizia cea mai bună. M-au renăscut.
Ce-aș fi spus azi de la tribuna Parlamentului, dacă puteam participa la ședința comună?
Că este mare păcat pentru eforturile făcute anul trecut de către toți românii, în lupta cu pandemia. Că s-a compromis aproape toată munca, pentru două luni de vară în care nimeni, dar nimeni dintre cei care aveau puterea deciziei nu a pregătit valul 4. Se știa că vine.
Peste tot în lume s-au luat măsuri, s-au făcut stocuri de medicamente - și pentru spitale, pentru formele severe, și pentru farmacii, accesibile bolnavilor cu forme ușoare și medii -, s-au dotat secțiile ATI, s-au făcut campanii de explicare a vaccinării, a fost o muncă de echipă : guvernanți-cetățeni, care acum dă roade. Puține îmbolnăviri, puține cazuri grave.
Noi suntem din nou fruntași în topurile negative, pentru că am avut a vară de inconștiență politică și administrativă!
La noi se dă mereu vina pe cetățeni. Doar ei sunt vinovați, că nu respectă “reguli”. Cei mari și tari sunt neprihăniți. Așa cred ei!
Istoria le va dovedi contrariul!
Azi, din păcate, toți cei care au fost timp de 2 ani la putere merită o bilă neagră.
Și să-i ținem minte!
Vă doresc sănătate, înțelepciune, protecția divină a Maicii Domnului!
Doamne-ajută!", afirmă Firea, în mesajul postat pe Facebook.