Gabriel Oprea, urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu, în dosarul foştilor şefi ai DIPI
Fostul vicepremier şi ministru de Interne Gabriel Oprea a fost pus sub urmărire penală, miercuri, de DNA. Oprea este cercetat penal pentru abuz în serviciu, în dosarul în care sunt cercetați și foști șefi ai Direcției de Informații și Protecție Internă (DIPI).
"Luând cunoștință de rezultatele supunerii la vot de către plenul Senatului, la data de 24 februarie 2016, a cererii transmise de DNA (cerere de încuviințare a urmăririi penale), procurorii (...) au dispus efectuarea urmăririi penale față de Oprea Gabriel, în prezent senator în Parlamentul României, care a îndeplinit funcțiile de viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, pentru infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit", se arată într-un comunicat al DNA.
Gabriel Oprea s-a prezentat, miercuri dimineaţă, la DNA. El a fost chemat pentru a fi pus oficial sub urmărire după ce colegii săi din Senat l-au lăsat fără imunitate.
La ieşirea de la audieri, Oprea a declarat că, în perioada mandatului său în fruntea Internelor, s-au făcut o serie de "ameninţări".
"În timpul mandatului meu, nu s-a achiziţionat doar o maşină, ci peste 5.000, în mod legal, transparent. Aveau nevoie şi poliţiştii, şi poliţiştii de frontieră. Tot în 2015, sunt documente, se pot verifica, instituţiile abilitate ale statului au identificat ameninţări la conducerea MAI - în 2015, an complex din punct de vedere al securităţii interne, s-a lucrat, se poate documenta. MAI, DIPI, SRI... În acest context, au achiziţionat o maşină care este în acest dosar. Nu am cerut această maşină, se poate demonstra asta. Şi fostul şef al DIPI a recunoscut că nu am cerut aşa ceva, nu am făcut decât să mă supun regulilor de protecţie. Sunt nevinovat şi o să-mi dovedesc nevinovăţia", a declarat Oprea.
Fostul vicepremier a fost însoţit la DNA de patru bodyguarzi. Bărbaţii nu doar că i-au făcut cale liberă lui Gabriel Oprea, dar au şi îmbrâncit jurnaliştii. Demnitarul nu a stat mult în sediul Direcţiei. După nici jumătate de oră, el a părăsit sediul instituţiei fără să dea vreo explicaţie cu privire la comportamentul violent al angajaţilor săi.