MENIU

Furturi de sezon. Poliţiştii au prins două femei când furau nuci

În cadrul campaniei de prevenire a furturilor de sezon, poliţiştii au prins în flagrant două femei, în vârstă de 38 de ani, respectiv 28 de ani, ambele din comuna Teaca, în timp ce sustrăgeau nuci, din locul numit ,,Coampe”, situat pe raza localităţii Pinticu.

La aceeaşi dată, o femeie, de 43 de ani, din comuna Teaca, a fost depistată de poliţişti în timp ce transporta într-un atelaj hipo trei saci cu nuci. În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acestea ar fi fost sustrase din localitatea Pinticu.

Prejudiciul cauzat, în valoare de 460 de lei, a fost recuperat în totalitate.  Faţă de cele trei femei cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, scrie someseanul.ro.

Mai multe articole despre:
poliţişti nuci