FOTO-VIDEO Pagube de milioane de euro la vila arsă a lui Irinel Columbeanu
Scrum de două milioane de euro. Atât a rămas din fosta vilă de lux a lui Irinel Columbeanu, care a ars timp de 9 ore. Casa era nelocuită și fusese scoasă la vânzare de către bancă. Proprietatea nu era însă asigurată, relatează Realitatea PLUS.
Vila din Izvorani de patru milioane de euro care a aparținut omului de afaceri Irinel Columbeanu a ars într-un incendiu la sfârșitul săptămânii trecute, sâmbătă, pe 31 octombrie. Focul a cuprins o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, s-a extins de la subsol către parter și etaj, a ajuns și la acoperiș. În seara zilei de sâmbătă, incendiul s-a reaprins, iar flăcările puternice, alimentate de vânt au ajuns până la acoperiș. Zece autospeciale de autostingere au fost mobilizate pentru oprirea incendiului la vila din Izvorani.
Citește și Fosta vila a lui Irinel Columbeanu a luat foc
Fosta vilă a lui Irinel Columbeanu a ars timp de 9 ore. Era o clădire impresionantă, cu o amprentă la sol pe 350 de metri pătrați, cu 15 camere, estimată la 4 milioane de euro.
Eduard Uzunov, specialist al pieței imobiliare de lux și artă, susține că incendiul a produs pagube de 2 milioane de euro. El a fost și cel care a publicat primele fotografii cu vila incendiată.
Toate operele de artă și mobilierul din somptuoasa vilă s-au făcut scrum. Doar o statuie care era în mijlocul livingului, sculptura „Echilibru” semnată de renumitul artist Sabin Bălașa, a mai fost salvată.
Foto: Facebook.com/MirceaUzunov
Anchetatorii au descoperit că vila, dar și obiectele de artă nu erau asigurate.
„Acest imobil nu era locuit la momentul interventiei. Dintr-o prima evaluare pe fiecare nivel, suprafata este de 350 mp, la subsol este distrus o mare parte din lucrurile ce erau acolo, incendiu catre parter, unde multe lucruri sunt distruse”, a declarat purtătorul de ISU București Ilfov, Dan Vasile.
De opt ani, Irinel Columbeanu nu mai deține această proprietate. Domeniul de la Izvorani, întins pe 10 mii de metri pătrați a fost locul unde fostul om de afaceri a locuit ani buni. Vila are 15 dormitoare, fiecare cu baie și dressing propriu, saună, piscină interioară şi exterioară, dar și bucătărie impresionantă. Vila spectaculoasă are și un ponton cu 5 bărci.
Toate acestea au fost scoase la vânzare pentru 3,9 milioane de euro. Columbeanu a pierdut totul din cauza datoriilor către bănci și locuiește acum cu chirie într-un apartament cu două camere din București.