MENIU

FOTO|VIDEO Accident feroviar în Blaj! Mașină blocată între bariere, lovită de tren

foto: realitateadealba.net
foto: realitateadealba.net

Un accident cumplit s-a produs, joi seară, la ieșirea din Blaj spre Valea Lungă. Trenul internațional de persoane Budapesta-Viena nr. 346 a izbit din plin un autoturism care a rămas blocat între bariere. Traficul pe DN 14 B a fost blocat. 

Din fericire, șoferul a reușit să iasă din mașină înaintea impactului. Nici în garnitura trenului internațional care se deplasa pe ruta București - Viena nu s-au înregistrat victime, transmite realitateadealba.net


Trenul a fost dus în gara Blaj pentru a se schimba locomotiva și a-și continua traseul.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 

Din primele cercetări reiese că șoferul, un bărbat de 66 de ani din Blaj, în timp ce conducea autoturismul pe strada Tudor Vladimirescu, la intersecţia cu trecerea la nivel cu calea ferată din zona Câmpul Libertăţii, nu s-ar fi asigurat la efectuarea virajului peste liniile ferate, ar fi părăsit platforma căii ferate și a rămas blocat, moment în care barierele au fost coborâte.