MENIU

FOTO | Incendiu DEVASTATOR la Cantonul Silvic Voitinel! O persoană, RĂNITĂ - Imaginile DEZASTRULUI

Sursa foto: ISU Suceava
Sursa foto: ISU Suceava
Sursa foto: ISU Suceava
Sursa foto: ISU Suceava

O persoană a ajuns la spital, miercuri, după ce a suferit arsuri în urma unui incendiu izbucnit la Cantonul Silvic din localitatea Voitinel, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată.

La faţa locului au intervenit pentru stingerea şi localizarea incendiului cinci autospeciale ale Gărzii de Intervenţie Vicovu de Sus, împreună cu lucrători ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din Voitinel, Bilca şi Gălăneşti, dar şi o ambulanţă SMURD.

Flăcările au mistuit construcţiile anexe, pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi, şi un autoturism, au degradat acoperişul cantonului pe o suprafaţă de aproximativ zece metri pătraţi, dar şi elemente de tâmplărie din lemn.

Pompierii au reuşit să salveze clădirea cantonului

Şase oi, doi porci şi 14 păsări de curte au ars de vii în incendiu.

Cauza incendiului este un coş de fum neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile.