FOTO | Activitate militară INTENSĂ la granițele Ucrainei. Imaginele din SATELIT arată mișcări de trupe rusești de-a lungul frontierei
Cele mai recente imagini din satelit furnizate de compania americană de tehnologie spaţială Maxar arată că activitatea militară rusă pe scară largă persistă aproape de graniţele Ucrainei, în ciuda afirmaţiilor recente ale Rusiei de detensionare şi retragere, scrie BBC.
Imaginile, luate la mijlocul lunii februarie, ilustrează faptul că Ucraina rămâne înconjurată pe trei laturi la graniţele sale cu Rusia şi Belarus, de trupele ruse, notează BBC.
O preocupare deosebită este prezenţa unui nou spital de campanie în zona de antrenament Osipovii din nord-vestul Belarusului.
Deşi acesta ar putea fi o parte legitimă a oricărui exerciţiu pe teren la scară largă, ar putea fi, de asemenea, un indiciu al pierderilor aşteptate în luptă dintr-un conflict iminent.
Alte concentrări şi activităţi de trupe sunt considerabil mai aproape de graniţele Ucrainei. Un pod de ponton militar peste râul Pripyat a fost fotografiat pe 15 februarie.
Se află la mai puţin de 6 km de graniţa Belarusului cu Ucraina.
Analiştii de la McKenzie Intelligence Services, cu sediul la Londra, au evidenţiat zona mare de aşteptare de pe malul drept al râului ca un indicator al posibilei intenţii de a muta un număr mare de vehicule. Unele rapoarte au sugerat că pontonul ar fi putut fi îndepărtat. O altă imagine este a artileriei autopropulsate sau a tunurilor de calibru mare montate pe un şasiu de tancuri, dispuse la Bresţki, care se află la aproximativ 50 km de graniţă.
Prezenţa militară actuală de aproximativ 30.000 de soldaţi ruşi în Belarus, deşi este alarmantă atât pentru Ucraina, cât şi pentru NATO, are ca alibi exerciţii comune, ruso-belaruse, care urmează să se încheie pe 20 februarie.
Deci, un test cheie al intenţiilor Moscovei va veni după acea dată, când imaginile din satelit vor dezvălui dacă cea mai mare parte a forţelor ruse de acolo a rămas sau a plecat.