Fostul soţ al Mădălinei Manole, adevărul despre iminenta căsătorie. Cât de tăios i-a răspuns soacrei
După ce apărut zvonuri conform carora Petru Mircea ar fi cerut-o de soţie pe femeia cu care are o relaţie, dar şi că cei doi urmează să facă o cununie civilă în luna octombrie, la Botoşani, fostul soţ al Mădălinei Manole a vorbit despre acest scenariu.
"Cândva, Dumnezeu, probabil, va îngădui şi asta, dar deocamdată nu poate fi vorba de aşa ceva. Este o minciună născocită, ca de obicei, de minunata soacră a mea. Lumea, vecinii, colegii mă ştiu exact cum sunt... Poate cineva străin, când citeşte o chestie de genul acesta, îşi pune întrebări, se minunează, dar n-am de gând să stau toată ziua să dau explicaţii.
Nu poate fi vorba de aşa ceva pentru că nu există aşa ceva. M-am interesat şi am aflat că de acolo a pornit, de la soacra mea. Din păcate, respectându-i memoria Magdei (Mădălinei – n.r.), trebuie să las lucrurile aşa şi Dumnezeu le va aşeza la locul lor pe toate. Pentru ea am făcut, din punct de vedere al obiceiurilor creştine, tot ce mi-a stat în putere", a spus Petru Mircea pentru ziarulring.ro.
Citiţi şi: