MENIU

Fostul ofiţer MAI de la Gerota, care a răspândit virusul, a făcut primele declaraţii

Nelu Lupu, fostul ofiţer MAI care a infectat mai multe persoane la spitalul Gerota din Capitală cu coronavirus, a avut prima reacţie după externare. 

"Eu încă am acasă oxigenoterapie, am conectat la mine oxigenul. Este această problemă cu respiraţia şi cu plămânii. E mai bine, sigur! Vreau ca primii cu care să discut şi să clarific aspectele să fie anchetatorii din dosar, fără nicio supărare", a spus Nelu Lupu la un post TV.

"Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut noi, nici celui mai mare duşman. Dacă puteţi să empatizaţi e bine, dacă nu...", a transmis şi soţia acestuia.

Fostul ofițer MAI care i-a mințit pe medicii de la Spitalul Gerota, spunând că n-a fost plecat în străinătate, și a infectat zeci de persoane, printre care și 17 cadre medicale, a fost externat din spital.

 Bărbatul în vârstă de 60 de ani, fost ofițer de Poliție, a declarat la momentul internării, pe 5 martie, pe propria răspundere că nu a călătorit în afara ţării în ultimele două luni. El s-ar fi simțit rău și a mers la spital încă din 3 martie, a doua zi s-a întors la serviciu, iar în 5 martie a mers din nou la spital și a fost internat. În 9 martie s-a confirmat că are coronavirus.

După confirmarea diagnosticului în cazul său, Spitalul Gerota a intrat în carantină, mai multe cadre medicale, între care și managerul unității, șefa secției ATI, fiind diagnosticate cu COVID-19.

Pensionar al MAI din 2015, Nelu Lupu a fost șef la două poliții de sector și apoi director al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. În momentul infectării, Lupu lucra la ADP sector 4, unde a intrat în contact cu cei 120 de angajați ai direcției și, mai mult, a împărțit mărțișoare. 

DIn 11 martie, Nelu Lupu este anchetat într-un dosar penal privind zădărnicirea combaterii bolilor, infracțiune pedepsită de Codul Penal. 
Mai multe articole despre:
gerota coronavirus