Fostul ministru Zsolt Nagy a fost eliberat condiționat din închisoare
Tribunalul Ilfov a decis definitiv, miercuri, ca fostul ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației Zsolt Nagy să fie eliberat condiționat din închisoare, după ce acesta a executat efectiv doi ani și nouă luni din pedeapsa de patru ani primită în dosarul privatizărilor strategice.
"În baza art. 425 ind. 1 Cod procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestația declarată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 2062 din 04.09.2017 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 17230/4/2017. Menține sentința atacată. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului Nagy Zsolt de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1279/2015, mandat emis în baza sentinței penale nr. 488/2015 pronunțate de către Tribunalul București, Secția I Penală, dacă nu este reținut, arestat preventiv sau deținut în altă cauză. În baza art. 100 alin. 1 din Noul Cod penal obligă pe condamnatul Nagy Zsolt ca, pe durata termenului de supraveghere (de la 04.10.2017 și până la 26.01.2020), să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov, la datele fixate de acest Serviciu; să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență", se arată în decizia tribunalului, notează Agerpres.
În ianuarie 2015, foștii miniștri Codruț Șereș (Economie) și Zsolt Nagy au fost condamnați la 4 ani și 8 luni închisoare și, respectiv, 4 ani, în dosarul privatizărilor strategice.
Aceștia au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT pentru aderare la un grup infracțional organizat cu caracter transnațional și trădare prin transmitere de secrete.