MENIU

Blejnar ar fi primit mita de 13 milioane de lei în cutii pentru hârtie de copiator

Sorin Blejnar ar fi primit mita de peste 13 milioane de lei în biroul său de la ANAF, a declarat procurorilor fostul său subaltern Dan Stroe, care, conform unor surse judiciare, a spus că a dus banii respectivi în cutii de hârtie de copiator.

Fostul director de achiziţii şi investiţii publice din ANAF Dan Stroe a declarat procurorilor DNA Ploieşti că a dus mita provenită din contractele încheiate de ANAF cu firma Romsys în biroul pe care Blejnar îl ocupa în calitate de preşedinte al ANAF, au declarat surse judiciare, scrie News.ro.

De altfel, Sorin Blejnar a făcut referire la aceste acuzaţii în momentul în care a făcut declaraţii în faţa completului de judecată de la Curtea de Apel Ploieşti care a decis prelungirea mandatului de arestare preventivă emis pe numele său. Blejnar a spus judecătorilor că acuzaţiile lui Dan Stroe ”nu au sens nici măcar infracţional”.

”În completare la cele susţinute cu privire la... (Dan Stroe - n.r.) arată că a avut încredere în acest om, că a avut o declaraţie de avere consistentă şi făcuse un business privat. După ce a terminat mandatul de preşedinte ANAF acesta a mai rămas să lucreze în cadrul instituţiei, la un moment dat fiind reţinut, arestat ulterior de către DIICOT, în casa lui găsindu-se 600.000 de euro cash, bani nejustificaţi pe care i-au confiscat. Se întreabă retoric (Sorin Blejnar – n.r.) dacă nu cumva aceştia sunt banii pe care ... cu nonşalanţă infracţională spune că i-a pus în cutii de xerox şi i-a dus în biroul preşedintelui din care spune că şi-a reţinut 100-150.000 cu toate că în acel birou erau camere de luat vederi într-o perioadă în care declnşase controalele pentru presă, astfel că nu se explică cum să treci cu cutiile în care sunt 13 milioane de lei prin faţa acestor camere, care este logica să scoţi bani dintr-o bancă folosind firmele bidon pentru care eşti trimis în judecată şi apoi să introduci banii în cutii şi să te prezinţi la sediul ANAF, să treci pe lângă secretare ca director şi să plece preşedintele cu lăzile pline de bani ca a le pune în portbagajul şoferului. Apreciază că nu au sens nici măcar infracţional”, se arată în încheierea de şedinţă prin care Curtea de Apel Ploieşti a decis definitiv prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare emis pe numele lui Sorin Blejnar.

Fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, cercetat în stare de arest preventiv pentru trafic de influență, a cerut să fie confruntat cu martorii denunțători din dosar, respectiv cu fostul primar al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, și cu omul de afaceri Horațiu Bruno Berdilă, reiese din motivarea deciziei Curții de Apel Ploiești, care a menținut măsura preventivă luată față de inculpat.

Sorin Blejnar a negat din nou în fața instanței săvârșirea faptelor de care este acuzat, solicitând admiterea contestației formulate împotriva deciziei Tribunalului Prahova de prelungire a măsurii arestului preventiv, arătând că nu este un pericol public și că are o familie și doi copii minori care sunt afectați de această situație în care se află.

Totodată, el a arătat și că în cele două procese în care are calitatea de inculpat nu este acuzat că a luat bani, fiind trimis în judecată "pentru că instituția nu funcționa foarte bine, iar unele persoane au făcut evaziune fiscală", se mai precizează în motivarea Curții.

Mai multe articole despre:
mită Sorin Blejnar