MENIU

Fostul șef al ANAF, Gelu Diaconu, amenință cu dezvăluiri incendiare din culisele Finanțelor

<p>Gelu Diaconu</p>

Ultimele audieri de la DNA l-au impulsionat pe Gelu Diaconu, fostul director al Autorității Naționale de Administrație Fiscală (ANAF) să promită că va face dezvăluiri despre conducerea ministerului Finanțelor.

Îu urma unui interviu acordat pentru Cotidianul.ro, Gelu Diaconu a făcut acuzații grave la adresa noii conduceri de la Finanțe, pe care o acuză că a distrus tot ceea ce s-a făcut în ultimii ani în ceea ce privește performanța colectării de datorii la buget.

Diaconu acuză modul în care se fac cercetările asupra sa. „Ieri, am trăit poate cea mai neagră zi din viața mea, o zi în care absurdul a fost desăvârșit iar procurorul Doru Țuluș mi-a adus la cunoștință că s-a pus în mișcare acțiunea penală. Vă spun cu toată sinceritate că, în tot acest timp, am fost aproape convins că își vor da seama de greșeală și vor îndrepta lucrurile. Din acest motiv nu am avut decât o singură postare pe blog legată de acest dosar kafkian în care am prezentat public memoriul depus și am solicitat să nu mai fie întârziată audierea mea”, a declarat Gelu Diaconu.

Acesta le-a precizat jurnaliștilor de la Cotidianul.ro că intenționează să publice o lucrare mai vastă în care să facă publice mai multe aspecte legate de ceea ce se petrece la Finanțe.

„Voi face publice în serial toate documentele la care am acces din acest dosar. Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale are concluzii pur şi simplu elucubrante şi profund nelegale, invocând bazaconiile din acel raport. Am o imensă încredere în justiţie! Va fi cu adevărat un proces public, aşa cum nu aţi mai văzut. Nu las pe nimeni să-şi bată joc de cariera mea, de munca mea, de numele meu şi de familia mea. Dacă cineva crede că voi fi o victima colaterală tăcută a unui război selectiv împotriva corupţiei... se înşală amarnic! Atât trebuie să reţină cei care cred că voi tăcea!”, a clarificat Diaconu.