Fosta procuroare Angela Nicolae, condamnată la 4 ani închisoare cu executare
Angela Nicolae, fost procuror-șef al Biroului de Relații Internaționale și Programe din Parchetul General, a fost condamnată marți de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 ani închisoare cu executare pentru trafic de influență.
De asemenea, Angela Nicolae are interzis pe o perioadă de 4 ani dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnată.
Tot în cazul ei, instanța a dispus confiscarea sumei de 87.715 lei, fiind menținut sechestrul pe un apartament al acesteia.
În același dosar, Daniel Nicolae, fiul Angelei Nicolae, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare, aceeași pedeapsă primind și Ghaziri Rami.
Angela Nicolae și fiul ei au fost obligați la plata a câte 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar Ghaziri Rami trebuie să achite 12.000 lei cheltuieli judiciare.