MENIU

Fost şef SRI: Microfonul din locuinţa ministrului Carmen Dan se folosea pe vremea lui Ceaușescu

Fostul director al Serviciului Român de Inforrmaţii din perioada 1997-2000, Costin Georgescu, consideră că aparatura care ar fi fost folosită în locuinţa ministrului de Interne, Carmen Dan, este una care se folosea acum 30 de ani, pe vremea lui Ceauşescu.

„Dacă se confirmă că era un dispozitiv de înregistrare, trebuie găsit cine l-a pus şi de ce l-a pus acolo. Îmi este foarte clar că nu este lucrarea unui serviciu de informaţii, pentru faptul că serviciile nu folosesc asemenea aparatură. La ora actuală, tehnica a evoluat în asemenea fel încât nu mai pot fi folosite tehnici de acum 30 de ani, care se puneau pe vremea lui Ceauşescu. Se mai pun şi azi, dar de către persoane private, cum, probabil, este şi în cazul doamnei Carmen Dan”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Costin Georgescu, fost şef al Serviciului Român de Informaţii.

Porivit acestuia, locuinţele membrilor Consilului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), din care face parte şi Carmen Dan, trebuie verificate periodic, pentru a se asigura faptul că nu există aparatură de interceptare. În cazul lui Carmen Dan, de acest lucru ar fi trebuit să se ocupe, potrivit lui Georgescu, Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

„Ce vreau eu să precizez, şi este extrem de important, este că toţi membrii CSAT trebuie să fie protejaţi împotriva oricăror imixtiuni în viaţa lor, dar şi în activitatea lor. Ca atare, în clipa în care un membru CSAT se mută într-un apartament, acesta trebuie verificat, iar locuinţa trebuie protejată împotriva eventualelor infiltrări şi periodic trebuie verificate dacă s-au pus dispozitive de ascultare”, a mai declarat Costin Georgescu. 

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, miercuri seară, că a descoperit în locuinţa sa un dispozitiv de înregistrare şi că a sesizat în acest caz poliţia. Carmen Dan a precizat că a găsit dispozitivul de înregistrare audio în momentul în care a vrut să-şi pună telefonul la încărcat în priză, iar faţa prizei s-a desprins.

Ministrul de Interne: Am găsit un dispozitiv de înregistrare în spaţiul privat al locuinţei mele

Carmen Dan a explicat, la Realitatea TV: "Am avut o surpriză neplăcută, am găsit un dispozitiv în locuinţa mea, un dispozitiv e înregistrare audio. E locuinţa în care locuiesc cu chirie. Se afla într-o priză. Vorbim de identificarea unui dispozitiv de înregistrare în spaţiul privat. E vorba de locuinţa mea, lucrurile sunt destul de grave.

Eu am procedat cum este normal şi legal, când am identificat acest dispozitiv am sesizat poliţia, mi s-a comunicat că s-a înregistrat un dosar penal pentru violare de domiciliu şi violarea vieţii private. Există un număr de înregistrare la Parchetul General.

Miercuri după amiază am descoperit acest dispozitiv. L-am descoperit încercând să montez un telefon, în interiorul unei prize de telefon era acel dispozitiv. Era o priză în perete, o priză în care se conectează telefonul, acest dispozitiv era în interiorul prizei, în perete. S-a desprins atât de uşor din perete, mi s-a părut suspect, probabil că am apăsat încercând să pun telefonul şi s-a desprins imediat.

Nu era un dispozitiv la vedere, uşor de identificat, tocmai de aceea mi s-a părut suspect.

Nu am pază, nu beneficiez de SPP, nu stă niciun poliţist în faţa locuinţei. Am şofer, la domiciliu este spaţiul meu privat, deci nu s-ar pune problema să intre SPP sau un alt serviciu de protecţie în acest spaţiu.

Sunt primul demnitar care găseşte un microfon în spaţiul privat în care locuieşte. Incidentul s-a produs după şedinţa de Guvern. E un dispozitiv funcţional.

Locuiesc cu fiul meu. E un lucru grav, mai ales fiind demnitar. Casa e închiriată de câteva luni, în nume propriu, din vara lui 2017. Nu ştiu cine a locuit înainte acolo. Am beneficiul de a fi locuinţa decontată de Minister. Îl cunosc pe cel care mi-a închiriat locuinţa. Înainte de mine, mi s-a comunicat că o perioadă de timp nu a locuit nimeni.

Mi s-a părut foarte ciudat, nu e un microfon amplasat într-un spaţiu în care se vehiculează informaţii clasificate, ci în spaţiul meu privat. Mi-am pus întrebarea ce se petrece...

Nu am de gând să fac altceva decât să fiu cu totul la dispoziţia organelor de cercetare. Poliţiştii au făcut toate verificările necesare, au luat dispozitivul", a mai spus ministrul de Interne. 

În locuinţa respectivă a stat ataşatul comercial al Ambasadei SUA la Bucureşti, a precizat Rareş Bogdan, în emisiunea Jocuri de Putere.