MENIU

GALERIE FOTO. Fost șef ANAF, audiat la DNA

Sorin Blejnar, fost șef ANAF, s-a prezentat joi dimineață la sediul DNA. Acesta nu a dorit să facă declarații în fața jurnaliștilor.

Sorin Blejnar este audiat la DNA, scrie stiripesurse. Reamintim că în 16 decembrie 2016, Sorin Blejnar a fost trimis în judecată pentru că, potrivit rechizitoriului, în 2011, în timpul organizării unor licitații privind efectuarea de către ANAF a unor achiziții, ar fi primit de la Horațiu Bruno Berdilă 20% din valoarea contractelor pe care firma acestuia din urmă le-a încheiat cu instituția publică. Pentru ca societatea lui Berdilă, Romsys, să câștige aceste contracte, Blejnar l-ar fi “instruit” în acest sens pe directorul de atunci de la Direcția de Achiziții, Dan Stroe.

Sorin Blejnar ar fi folosit cinci firme fantomă, controlate de asociați de origine arabă, pentru a primi și, ulterior, pentru a putea scoate cele trei milioane de euro din bănci.

Mai târziu, fostul şef al ANAF primea, efectiv, banii, disimulați în cutii pentru hârtie de copiator. În dosar a fost trimis în judecată și fostul șef de la achiziții din ANAF, Dan Stroe. Atât acesta, cât și afaceristul Horaiu Berdilă au devenit, între timp, denunțători la DNA.

Șase luni de zile și-a petrecut Sorin Blejnar în arest, în Penitenciarul Rahova. 

Mai multe articole despre:
Sorin Blejnar Blejnar DNA sorin blejnar dna