Fonduri norvegiene pentru restaurarea Crucii Caraiman, intrată în Cartea Recordurilor
Crucea Caraiman, intrată în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai înaltă cruce amplasată pe un vârf de munte, va fi restaurată în cadrul unui proiect finanțat din fonduri norvegiene care are o valoare de două milioane de euro
Potrivit managerului de proiecte cu finanțare europeană din Primăria Bușteni, Ion Vasilescu, proiectul presupune atât restaurarea monumentului, cât și realizarea unui muzeu la baza acestuia, a unei platforme de belvedere suspendate și a unor instalații moderne de vizionare și filmare.
"De la inaugurarea din 1928, Crucea Caraiman nu a avut nici măcar o reparație majoră. (...) Am găsit o sursă pentru a reface acest monument. Am lucrat timp de doi ani cu experți. Lucrarea se face de o calitate extraordinară și se încearcă folosirea acelorași materiale cu care s-au făcut inițial postamentul și partea metalică. S-au făcut expertize. Este un proiect mare, în valoare de două milioane de euro, ce va fi finanțat cu un fond extern norvegian care este eligibil doar pe refacerea monumentelor în România", a precizat Ion Vasilescu.
A fost inițiată și o campanie de strângere de fonduri intitulată "Dați un ban pentru Caraiman" care ar putea asigura cofinanțarea pentru acest proiect.
Conform datelor din pliantul de promovare a acestei campanii, proiectul mai prevede amenajarea unui heliport balizat, iluminare arhitecturală inteligentă a monumentului, minicentrală meteo, Infopoint, dar și acces wi-fi la internet.
"S-a făcut foarte multă promovare în ultimul timp. 'Dați un ban pentru Caraiman' nu e făcut doar din dorința de a mai aduna niște bani. Avem obligația de a asigura o cofinanțare la acest proiect și cred că va ajuta foarte mult la plata studiului de fezabilitate care e obligația Primăriei Bușteni și a partenerilor cu care face această lucrare", a explicat Ion Vasilescu.
Proiectul care a fost gândit inițial includea și lucrări pentru punerea în valoare a megaliților din Masivul Bucegi, respectiv a Babelor și a Sfinxului.
Reprezentantul Primăriei Bușteni afirmă că, cel mai probabil, până la finalizarea lucrărilor de restaurare a Crucii Caraiman vor fi realizate și aceste lucrări, care nu sunt foarte costisitoare.
"Proiectul a fost mai mare și avea două componente — reabilitarea crucii și punerea în valoare a megaliților de pe Platoul Bucegi, care cred că se va realiza pentru că nu este costisitoare. Înseamnă niște aranjamente în jurul megaliților cu promovare pentru ca vizitatorii să știe despre ei. Eu cred că se va finaliza odată cu Crucea Caraiman", a spus Ion Vasilescu.
Crucea Caraiman, monument istoric clasat în grupa A, a fost desemnată cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan, aceasta fiind situată la altitudinea de 2.291 metri. Crucea a fost construită între anii 1926 și 1928 în memoria eroilor români din Primul Război Mondial.
Monumentul are o înălțime totală de 39,5 metri, din care 8,37 metri măsoară soclul, anvergura brațelor orizontale fiind de 14,97 metri.