Focarul de la Spitalul Județean Mehedinți se extinde în rândul cadrelor medicale și al pacienților
Începând cu data de 6 iunie a.c., la nivelul Spitalului Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin, a apărut un focar de Covid -19, care evoluează și la această dată.
În momentul de față sunt înregistrate 29 de cazuri (din care 21 sunt cadre medicale): medic – 1, asistente – 12, infirmiere – 6, registrator – 1, pacienți- 8. Prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel, spune că acest focar putea fi evitat, printr-un management eficient.
”Focarul de infecție COVID-19 de la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, din cele două secții – neurologie și anestezie și terapie intensivă, este un real pericol pentru sănătatea publică, care putea fi evitat printr-un management eficient. Am văzut că președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a înlocuit, atunci când eram în stare de urgență, managerul spitalului sperând că va remedia managementul defectuos anterior, dar rezultatele văd că nu sunt cele scontate. Îi atrag atenția lui Aladin Georgescu, care are în administrare și subordine acest spital, să ia toate măsurile legale în acest caz pentru respectarea procedurilor instituite de Ministerul Sănătății pentru prevenirea îmbolnăvirii cu COVID-19”, spune prefectul Cristinel Pavel.
Citește continuarea pe realitateademehedinti.net.