Focar de Covid-19 la Spitalul din Câmpina, unitate suport Covid-19
Trei angajați ai Spitalului Municipal Câmpina au fost testați pozitiv cu noul coronavirus. Spitalul este unitate suport pentru bolnavii Covid-19.
Angajații infectați lucrează în sectorul administrativ al spitalului, care funcţionează într-o clădire separată de restul unităţii, astfel că activitatea medicală nu este perturbată, a precizat, pentru Agerpres, managerul Călin Tiu. Una dintre angajatele infectate este internată în spital, ceilalți doi tratându-se la domiciliu.
În izolare la domiciliu se mai află încă doi angajați din cadrul departamentului, care au intrat în contact cu cei testați pozitiv. Aceștia așteaptă rezultatul testului.