Florin Cîțu, mesaj pentru cei care pleacă în minivacanță de PAȘTE: „Este clar că ce a fost mai greu a trecut. Avem aceleaşi reguli”
Florin Cîţu - premierul României le-a transmis românilor care se pregătesc să plece în minivacanţa de Paşte şi 1 mai că niciuna dintre regulile deja existente nu a fost schimbată.
„Trebuie să ne implicăm cu toții pentru a trece peste acest val trei. Suntem pe o pantă descrescătoare a acestui val trei şi trebuie să consolidăm această perioadă, de aceea trebuie să fim vigilenţi în continuare. Este clar că ce a fost mai greu a trecut.
Avem un weekend important în faţă, sărbătorim Paştele, dar avem şi tradiţionalul 1-2 mai, zile în care românii sunt liberi şi merg într-o minivacanţă. Lucrurile sunt simple: nu s-a schimbat nimic. Avem aceleaşi reguli: mască, distanţare socială, dezinfectant, toate activităţile trebuie să ţină cont de regulile în vigoare”, a spus premierul.