Florin Cîțu, despre renunțarea la restricții dacă nu se atinge ținta de 5 milioane de vaccinați: „Vor exista relaxări la 1 iunie”
Florin Cîțu - premierul României a vorbit, miercuri, după ședința de Guvern, că la 1 iunie vor fi relaxări chiar dacă nu va fi îndeplinită ținta de cinci milioane de vacciați, dar acesta crede că va fi atins numărul.
„În ședința de Guvern am avut mai multe acte normative importante. Am aprobat sumele pentru a plăti o lună în plus minerilor din Vale Jiului. Am avut o discuție pe PNRR. Eu am săptămânal discuții și voiam să mă asigur că miniștrii au pus la punct partea tehnică și putem depune cât mai curând”, a spus Florin Cîțu.
Întrebat dacă vor mai fi relaxări dacă nu se îndeplinește ținta de cinci milioane de vaccinați, Florin Cîțu a răspuns: Vor fi relaxări la 1 iunie”.
„Se poate. Putem atinge 5 milioane. Dar obiectivul nu este să atingem cifra, ci să depășim pandemia. Vaccinarea a dus la o reducere a ratei de pozitivare sau infectare. Eu cred că românii au înțeles mesajul și se vor vaccina. La 1 iunie vor exista relaxari”, a spus premierul.
Mai multe articole despre:
florin citu