Florin Cîțu, despre protestele din sectorul HoReCa: Nu aș vrea să fie folosite electoral. Înțeleg prin ce trec, sunt necesare discuții
Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a transmis miercuri seară, la un post TV, că apreciază importanța rolului sectorului HoReCa este pentru economie. În contextul protestului de miercuri, acesta a reamintit măsurile luate de guvern pentru susținerea sectorului în perioada pandemiei și a subliniat că nu ar vrea ca astfel de manifestații să fie folosite electoral.
"Ştiu că este dificil, dar nu cred că dacă mergem fiecare în colţul lui şi avem această atitudine dură ajungem undeva. Referitor la protestul de azi, este păcat că apare campania pre-electorală şi nu aş vrea ca astfel de proteste să fie folosite electoral. Socialiştii de la PSD ar folosi protestul acesta să-şi avanseze propria agendă şi ar fi păcat să vedem că le oferă o astfel de armă. Mai bine stăm şi discutăm şi vedem care sunt nevoile reale şi care sunt problemele. De fiecare dată, am fost fost deschişi pe partea de fiscalitate. Noi am ieşit din perioada de stare de urgenţă şi am grăbit măsurile. În general, şi nu doar din cauza sectorului HoReCa, a crescut numărul de infectaţi. S-ar putea să nu deschidem restaurantele, s-ar putea să le deschidem, dar în anumite condiţii", a spus ministrul.
Cîțu a reamintit faptul că guvernul a luat măsuri pentru susţinerea sectorului HoReCa.
”Este un sector important în economie, un sector vizibil. Eu înţeleg prin ce trec. Este dificil, dar în acelaşi timp nu aş vrea să trecem cu vederea şi măsurile pe care le-a luat acest Guvern pentru acest sector. Deja sunt 150 de zile, în 2020, pentru care nu se plătesc impozite pentru sectorul HoReCa. Am eliminat şi cerinţa de a depune declaraţia în iunie, am spus totul în octombrie. Dezbatem acum dacă putem să prelungim şi acest termen. Au fost deja vreo 2.000 de restaurante care aplicaseră pentru IMM Invest. Înţeleg frustrarea, dar în acelaşi timp nu putem decât prin dialog. Ne-am văzut cu membri HoReCa, premierul s-a văzut de mai multe ori şi eu cred că fiecare discuţie a avansat. Vrem să vedem şi din partea cealaltă că vin măsuri care încearcă să minimizeze răspândirea pandemiei. Am văzut că şi ţările din afară au început să închidă sau să ceară mască în spaţiul public”, a subliniat ministrul, la postul TV.
Miercuri, angajaţii din sectorul HoReCa au protestat la locul de muncă, o oră, față de restricțiile impuse de guvern. Aceştia reclamă că sunt ignorați. Manifestația a fost iniţiată de organizaţiile patronale din industria turismului, nemulțumite de interdicţia autorităţilor privind deschiderea restaurantelor.