MENIU

Florin Cîțu, despre programul de guvernare al PSD: Este un program pentru sărăcirea românilor

Florin Cîțu

Florin Cîțu a reamintit românilor marți, în ziua în care PSD și-a lansat programul de guvernare, măsurile luate de social-decmorați în timpul în care au condus țara, aducând în discuție toate taxele introduse de aceștia, atacurile la adresa justiției și ”regimul dictatorial instaurat de Dragnea”. ”PSD își lansează programul pentru sărăcirea românilor”, a scris ministrul de Finanțe. 

Cîțu a transmis că nu trebuie să uităm ce a însemnat guvernarea PSD pentru că la fel va fi și dacă vor ajunge din nou la putere. Sub conducerea PSD, am fost ”singura țară din lume din care cetățenii fugeau de regimul dictatorial instaurat de Dragnea la fel de rapid că din zonele de război”, a scris ministrul, care a enumerat măsurile luate de social-democrați. Printre acestea, a amintit 500 de modificări ale codului fiscal, introducerea supraacizei la carburanți, TVA defalcat, supraimpozatarea contractelor part-time, naționalizarea Pilonului II de pensii de facto, taxă pe stâlp, OUG 114 - supraimpozitarea tuturor sectoarelor din economie.
 
Cîțu mai scris că, în timpul guvernării PSD, rata inflației a crescut de la 0% la 5,4%, fiind cea mai mare din UE aproape trei ani la rând. De asemenea, ROBOR a crescut de la 0,7% la 3,9%, România fiind singura țară din UE în care au crescut dobânzile în această perioadă.
 
Ministrul de Finanțe nu a uitat nici de OUG 13, ”un atac la adresa justiției”, despre al cărui ”autor”, fostul premier Sorin Grindeanu, amintește că este astăzi ”numărul 2 în PSD”.
 
Citește și: ”Marcel Ciolacu, la lansarea programului de guvernare al PSD: Românii trebuie să voteze pentru a-și lua viața înapoi!”