MENIU

Florin Cîțu, analiză la sânge pentru fiecare minister! Cine NU va primi bani la rectificare - Fruntașii și codașii după 6 luni

Florin Cîțu, analiză la sânge pentru fiecare minister! Cine NU va primi bani la rectificare Foto:INQUAM

Florin Cîțu taie în carne vie după 6 luni! Premierul a prezentat vineri situația execuției bugetare pentru fiecare minister înainte de rectificare. 

În plin scandal al condamnării premierului în urmă cu 20 de ani și al cererii indirecte a demisiei acestuia de către USR-PLUS, Florin Cîțu a prezentat execuția bugetară a fiecărui minister înainte de rectificarea de săptămâna viitoare. „Transparență și profesionalism. Execuția bugetară față de program după 6 luni”, a scris Cîțu pe Facebook.

Graficul postat de premier vineri pe pagina sa de Facebook arată că un singur minister dintre cele șase care sunt gestionate de USR-PLUS este peste media execuției. Este vorba de Ministerul Justiției, condus de Stelian Ion, care are cea mai bună execuție bugetară, de 96%, la fel ca Ministerul Muncii, condus de liberala Raluca Turcan. Celelalte 5 ministere conduse de USR-PLUS se află sub media de 84% a execuției bugetare: Economie - 46%, Cercetare și Digitalizare - 64%, Transporturi - 73%, Investiții și Proiecte Europene - 79%, Sănătate - 80%. În același timp, cel mai prost la execuția bugetară stă Ministerul Energiei, cu doar 28%, condus de liberalul Virgil Popescu. Potrivit calculelor premierului, peste medie sunt și ministerele Finanțelor, pe care în prezent îl și conduce, cu 95%, Educației - 95%, Interne - 94%, Sport - 91%, Cultură - 90% și Externe - 88%

De altfel, premierul a și anunțat la începutul acestei săptămâni că „media din niciun minister nu are execuție de 100%”, în contextul în care a precizat că nu va mări bugetele la Transporturi și Sănătate.

 

„Media execuției este de 84%, Ministerul Transporturilor este sub media de 84% (…). Nu în ședința coaliției se alocă resurse. Resursele, am câteva propuneri și pentru Ministerul Transporturilor și pentru Ministerul Sănătății, pe care le-am convenit după ce am discutat cu colegii mei din Ministerul Sănătății. M-am uitat și pe Ministerul Sănătății, Transporturilor, dar și în Finanțe și am cerut de fapt o situație a tuturor companiilor din Ministerul Transporturilor. De exemplu, am vrut să văd dacă investițiile sunt mai mari sau mai mici decât anul trecut, la șase luni de zile. Am vrut să fiu foarte documentat și vă spun că uneori în unele locuri se justifică, în altele locuri nu se justifică o suplimentare”, a precizat Cîțu marți, 10 august.