MENIU

Florin Cîțu a „analizat" și a trimis la Palatul Cotroceni demisiile miniștrilor USR Plus. Cine sunt înlocuitorii

Miniștrii USR Plus în momentul anunțării demisiilor

Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri dimineață, că a transmis către președintele Klaus Iohannis demisiile miniștrilor USR Plus. Marți, întrebat dacă a făcut acest lucru, premierul a afirmat că "analizează politic" și abia apoi va decide ce va face.

Șeful statului ar urma să semneze atât revocările miniștilor USR Plus, cât și decretele de numire a interimarilor pe portofoliile vacante.
 
Potrivit Realitatea Plus, Florin Cîțu va prelua interimatul celui mai dificil minister, cel al Investițiilor și Proiectelor Europene, coordonatorul PNRR, care a fost condus de Cristian Ghinea. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, va fi interimar la Ministerul Economiei, în locul lui Claudiu Năsui, în timp ce ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, va prelua Ministerul Transporturilor, în locul lui Cătălin Drulă.
 
Ministerul Sănătății va fi preluat de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, în timp ce colegul său de partid, Tánczos Barna, de la Mediul, va prelua interimatul Ministrerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Ministerul Justiției este deja condus interimar de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, după demiterea lui Stelian Ion. Pentru postul vicepremierului Dan Barna nu este nevoie de interimar, pentru că acesta nu avea un portofoliu.