Florin Călinescu a plâns la Pro TV
Florin Călinescu a plâns vineri seară, la emisiunea "Romanii au talent", de la Pro TV.
Actorul şi juratul a fost impresionat de prestaţia tânărului Andrei Cătălin, din Constanța, care a cântat o piesă despre tragedia de la "Colectiv". 65 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma incendiului din clubul bucureştean, de pe 30 octombrie 2015.
”M-am gândit că aș fi putut să fiu eu acolo sau sora mea sau un apropiat acolo. Și nu s-a schimbat absolut nimic”, a spus concurentul Cătălin.
"Din păcate, subiectul compoziției tale este unul care va marca, marchează și a marcat definitiv neputința noastră de a face lucrurile cum trebuie. Un amestec de umanitate, de sacrificiu, de jertfă. Au fost și tineri care s-au întors de 10 ori și au încercat să scoată tineri afară. Au murit acolo", a afirmat şi Florin Călinescu.
Reacţiile lui Florin Călinescu, în Galeria Foto.