MENIU

Floarea Soarelui. Legenda şi beneficiile acestei plante

Floarea-Soarelui este sursă a vieţii şi simbol al verii! Seminţele ei sunt foarte sănătoase consumate în catităţi moderate, iar frumuseţea câmpurilor cu Floarea-Soarelui ne bucură sufletele şi privirea! Astăzi vă prezentăm legenda acestei plante minunate şi beneficiile "cadourilor" pe care ni le face în fiecare vară!

Povestea spune că, demult, tare demult, un rege avea o fiică de o frumuseţe rară, pe care orice prinţ chipeş ar fi luat-o în căsătorie. Fata era, însă, îndrăgostiă de Soare, iar niciunul dintre cei care veneau să-i ceară mâna la palat nu reuşea să'i fie pe plac. Regele a închis-o într-o celulă de teama că fata îi va fi blestemată şi se va tranforma, pe loc, în floare. Prinţesa a reuşit să scape într-o zi şi a plecat în cautarea iubirii. Când a întâlnit-o, Soarele s-a îndrăgostit, la rândul lui, de ea. S-au căsătorit, iar, în clipa următoare, fata s-a preschimbat în floare în faţa soţului şi a tatălui ei!

Aceasta este, pe scurt, minunata poveste a Florii-Soarelui! În popor, se mai spune că această plantă îşi întoarce pălăria după astrul solar, tocmai pentru că îi este dor de el, un ,,gest" ca o dovadă a loialităţii şi iubirii pe care i-o poartă din vremuri de legendă!

Floarea-Soarelui provine din America de Nord! Iniţial, în Europa a fost cultivată drept plantă decorativă. În 1835, un ţăran rus a descoperit presa pentru ulei şi, de-atunci, culturile de Floarea-Sorelui au împânzit continentul, potrivit formula-as.ro. Seminţele sale sunt foarte apreciate, iar uleiul obţinut din acestă plantă este popular. Atenţie la consum! Acest tip de ulei conţine foarte multe grăsimi, iar, în timp, vă poate aduce un surplus de kilograme. Mai sănătos este uleiul presat la rece care poate fi utilizat şi ca aliment propiu-zis, nu doar ca adaos la mâncare!

Experţii spun că seminţele au efecte dovedite şi ca remediu natural. Consumul lor creşte imunitatea, scade febra, ameliorează tulburările digestive şi chiar ar preveni cancerul. Rădăcina, tulpina, frunzele şi pălăria au şi ele calităţi curative. Ceaiul din pălăriile plantei reprezintă o soluţie pentru combaterea răcelilor din timpul verii. Şi pentru industria cosmetică, uleiul şi extractul de Floarea-Soarelui sunt surse inepuizabile. Tulpina de Floarea-Soarelui este iritantă, aşa că, mare grijă! Dacă sunteţi alergici sau, pur şi simplu, bănuiţi că nu v-ar face bine tratamentele pe bază de Floarea-Soarelui, adresaţi-vă medicului!

Câmpurile abundă, acum, de Floarea-Soarelui! Este un moment bun pentru cromoterapie, sunt de părere psihologii. Galbenul lor vă va umple sufletul de optimism şi speranţă, până la Sfântul Ilie, când începe recoltarea!

Mai multe articole despre:
beneficii floarea soarelui fresh refresh