FINALISTUL EUROVISION 2016. Cine reprezintă România la finala din luna mai
FINALISTUL EUROVISION 2016. Şase concurenţi se luptă duminică pentru a reprezenta România la Eurovision. Juriul a ales patru finalişti, iar cei de acasă au votat pentru alţi doi. Publicul alege câştigătorul Eurovision România. Finala poate fi urmărită în direct şi în exclusivitate la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional, TVR HD, TVR Moldova, iar online pe TVR+ şi eurovision.tvr.ro, duminică, 6 martie, de la 20.30.
FINALISTUL EUROVISION 2016. Muzică electronică, dar şi populară, ţipurituri, dar şi ritmuri moderne, instrumente noi şi concepte muzicale în premieră, explozie de lumină şi culoare, un show cu emoţii şi plin de dinamism vom vedea şi asculta duminică seară, în finala Selecţiei Naţionale Eurovision. După ce şi-au încheiat vineri misiunea în cadrul concursului, patru dintre cei cinci membri ai juriului – Zoli, împreună cu Zoli TOTH Project, Cezar Ouatu, Randi şi Uddi alături de Horia Moculescu – susţin recitaluri care mai de care surprinzătoare. Paula Seling, care ne-a reprezentat, împreună cu OVI, la Eurovision în 2010 şi 2014, nu putea lipsi de la Baia Mare. În deschiderea finalei ea aduce, împreună cu artişti ai zonei, reinterpretări ale unor melodii populare din Maramureş. Şi Lidia Isac, reprezentanta din acest an a Republicii Moldova la Eurovision, vine să ne cânte melodia cu care va concura la Stockholm.
Reprezentanta Moldovei la Eurovision 2016, invitată în finala Eurovision România
Un zâmbet de Hollywood, o voce puternică, un caracter de luptătoare - aceasta e Lidia Isac, reprezentanta Republicii Moldova la Eurovision 2016. Piesa cu care a câştigat selecţia naţională a Republicii Moldova şi cu care va participa la Stockholm se numeste “Falling Stars”. În seara finalei Eurovision România, ea îşi prezintă piesa câştigătoare şi pe scena de la Baia Mare.
Tânăra de 22 de ani, Lidia Isac este absolventă a şcolii muzicale, specialitatea pian şi absolventă a facultăţii de jurnalism de la Universitatea de Stat din Moldova. În prezent, Lidia urmează un masterat în „Relaţii publice şi comunicare”. ”Falling Stars” este semnată de o echipă internaţională de autori (Gabriel Alares, Sebastian Lestapier, Ellen Berg, Leonid Gutkin), ale căror compoziţii au ocupat locuri importante la ediţiile precedente ale concursului Eurovision. Dintre acestea, “A Million Voices”, interpretată de Polina Gagarina, care a reprezentat Rusia, s-a clasat pe locul 2 în 2015.
Publicul votează timp de o oră şi alege reprezentantul României pentru Eurovision 2016
În finala Selecţiei Naţionale din 6 martie, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pentru scena de la Stockhom, dintre piesele rămase în concurs, prin televot. Ovidiu Anton, Dream Walkers, Florena, M I H A I, Vanotek feat. The Code & Georgian, Doru Todoruţ feat. Irina Baianţ sunt concurenţii pe care îi vom vedea pe scena Sălii Sporturilor din Baia Mare, în finala naţională a concursului Eurovision 2016. Dintre ei, publicul va alege câştigătorul. Ordinea intrării în concurs în finala Eurovision România a fost stabilită în direct la TVR 1, în emisiunea Eurovision – Selecţia Naţională, transmisă de la Baia Mare sâmbătă, 5 martie.
Votul va putea fi exprimat trimiţând numărul de intrare în concurs al favoritului (01, 02, 03,...06), prin SMS, la numărul 1200 (tarif: 1 euro + TVA), număr valabil în reţelele Digi Mobil, Orange, Telekom şi Vodafone, ori sunând la acelaşi număr de telefon - 1200 şi tastând numărul piesei favorite din concurs: 01, 02, 03... 06, cu acelaşi tarif (1 euro + TVA / apel), valabil în reţelele Orange, Telekom şi Vodafone.
Liniile telefonice se vor deschide la semnalul „START VOT!” şi se vor închide după 60 de minute, la semnalul „STOP VOT!”.
IMPRESIILE CONCURENŢILOR DUPĂ SEMIFINALA EUROVISION 2016
Patru finalişti aleşi de juriu:
1. Dream Walkers 47 de puncte
2. Mihai Trăistariu 33 de puncte
3. Florena 44 de puncte
4. Ovidiu Anton 54 puncte
Doi desemnaţi prin televoting în urma semifinalei din 4 martie
1. Vanotek feat. The Code & Georgian — I'm Coming Home 984 de voturi
2. Doru Todoruț feat. Irina Baianț — The Voice 852 voturi
OVIDIU ANTON, EUROVISION 2016
Cu o melodie pe care a compus-o în zilele de proteste de după drama de la Colectiv, „o piesă din suflet, pentru suflete" cum numeşte Ovidiu Anton „Moment of Silence" a fost primul calificat în finala de duminică. În urma notelor obţinute de la juriu, cel mai mare punctaj a fost al lui – 54 de puncte.
Dream Walkers, EUROVISION 2016
Dream Walkers au obţinut, în urma votului juriului, 47 de puncte. Cei patru cu a lor piesă 'Let It Shine' au cules aplauze la scenă deschisă din partea publicului băimărean.
Florena, EUROVISION 2016
Florena a reuşit în această seară să iasă în faţă cu melodia Behind The Shadows, să ridice publicul în picioare în Sala Sporturilor de la Baia Mare şi să treacă în finala Eurovision România cu 44 de puncte.
Mihai Trăistariu, EUROVISION 2016
Cu un show ce include dansatori care au pe costumele lor negre circuite luminoase, şi o melodie al cărei titlu, Paradisio, l-a visat, Mihai a reuşit să obţină 33 de puncte. El este al patrulea finalist al Selecţiei Naţionale 2016.
Vanotek feat. The Code & Georgian
984 de voturi din partea publicului i-au trimis pe Vanotek feat. The Code & Georgian în finala concursului Eurovision România.
Doru Todoruţ feat. Irina Baianţ
Doru Todoruţ feat. Irina Baianţ au încheiat lista finaliştilor Selecţiei Naţionale. Ei au primit 852 de voturi de la telespectatori.
Mihai Trăistariu ar putea avea probleme în Semifinala Eurovision România 2016, pentru că este răcit.
„Sunt încântat de sunet şi de scenă, mi-am urmărit show-ul pentru a vedea ce pot schimba şi îmbunătăţi. Sunt puţin răcit, dar fac eforturi pentru a fi la înălţime pe scena Selecţiei Naţionale. Am încredere că Paradisio este o piesă care poate câştiga în Suedia, deci votaţi cu mine şi speraţi alături de Pradisio”, a desclarat şi MIHAI, cel care a fost recunoscut „cea mai bună voce din România" în 1999, 2000 şi 2006, dar mai ales a obţinut la concursul Eurovision cel mai mare punctaj din istoria României: 172 de puncte, cu piesa „Tornero”, scrie Click.ro.
EUROVISION 2016, semifinală. Primele impresii ale concurenţilor înainte de competiţie
EUROVISION 2016. Primele impresii de la scenă ale concurenţilor
Fostul învăţător din Timişoara, Doru Todoruţ şi partenera lui de scenă, soprana Irina Baianţ, au fost primii la repetiţie. „Prima repetiţie a ieşit foarte bine. Am făcut micile reglaje pentru sunet şi pentru grafică, dar vom continua şi mâine…”, ne-a spus Doru la coborârea de pe scenă. „Vocile să ne ţină!…”, a completat Irina Baianţ.
Constănţeanca Andra Olteanu a intrat şi ea în programul de repetiţii şi ne-a declarat: „Arată superb. O să fie un spectacol extraordinar. Luminile sunt incendiare. Nu trebuie să rataţi show-ul. Celor care nu şi-au achiziţionat bilete le recomand să nu rateze spectacolul de la televizor!”
„Se vede foarte frumos din scenă. Acustica e foarte bună, atmosfera – frumoasă, luminile, superbe. Noi mai avem de lucrat la coregrafie. Am crezut că am nimerit la Stockholm… Dacă aici e atât de mare desfăşurarea de forţe… mă gândesc ce va fi la finala europeană… Suntem impresionaţi de cum arată scena, sala”, sunt de părere şi Dream Walkers, cei patru tenori din trupa special creată de compozitorul Cristian Faur pentru Eurovison.
După probele de sunet de pe scena de la Baia Mare, şi tânăra Irina Popa s-a declarat foarte mulţumită. E încrezătoare că show-ul ei de pe 4 martie va suna şi se va vedea foarte bine.
Este una dintre cele mai populare, versatile şi longevive trupe pop rock, funk, rock and roll, pop, retro şi fusion, cu peste 15 ani pe piaţa muzicală din România şi peste 1400 concerte live la activ. „Suntem siguri că vom face show fain la Maramu’”, este convingerea celor de la Jukebox. Membrii trupei s-au declarat încântaţi de colaborarea cu echipa TVR, ştiu foarte bine ce au de făcut pe scenă şi abia aşteaptă concursul de pe 4 martie.
Fostul concurent de la Vocea României, Mihai Băjinaru spune că a avut un sunet excelent pe scenă la prima repetiţie. „Mi-a plăcut sound-ul în sală, abia aştept să vă cum va fi şi cu sala plină. Sunt entuziasmat, per total!”.
Membrii VanoteK sunt de asemenea multumiţi de sală şi de repetiţie. „Sunetul, scena, luminile, echipa, totul este ca la carte”, consideră cei şase tineri, membri ai trupei din Republica Moldova.
„Sunt încântat de sunet şi de scenă, mi-am urmărit show-ul pentru a vedea ce pot schimba şi îmbunătăţi. Sunt puţin răcit, dar fac eforturi pentru a fi la înălţime pe scena Selecţiei Naţionale. Am încredere că Paradisio este o piesă care poate câştiga în Suedia, deci votaţi cu mine şi speraţi alături de Pradisio”, a desclarat şi MIHAI, cel care a fost recunoscut „cea mai bună voce din România” în 1999, 2000 şi 2006, dar mai ales a obţinut la concursul Eurovision cel mai mare punctaj din istoria României: 172 de puncte, cu piesa „Tornero”.
„Iubesc muzica şi m-am simţit extraordinar pe scenă. Abia aştept să vină live-ul. Cred că atunci o să fie minunat. Mă aşteptam să fie ecou în sală, dar sunetul a fost bun”, spune Florena, orădeanca de numai 17 ani.
Băimărenii din Gaşca de acasă nu au de ce să se plângă. Doar sunt acasă, la Baia Mare: „Am colaborat foarte bine cu echipa organizatorilor. Este o experienţă interesantă – scena arată bine, sunetul este bun, luminile arată superb, iar în carul TV se aude foarte bine (ceea ce înseamnă că şi telespectatorii de acasă vor fi multumiţi de sunet). Mai rămâne să cântăm pe scenă vineri seară”.
„Prima repetiţie a fost foarte bună, ne-am acomodat repede pe scenă. Având un backing complex, la noi au fost câteva reglaje de făcut, dar tocmai pentru asta sunt repetiţiile. Simţim că echipa TVR ne respectă pentru ceea ce facem şi totul o să fie perfect”, crede şi Ovidiu Anton, care prticipă la Selecţia Naţională Eurovision pentru a cincea oară.
„Am avut emoţii chiar de acum, de la repetiţii. Sper să am o energie pozitivă şi la concurs vineri seară, energie pe care să o transmit şi celor de acasă”, spune şi Xandra, premiată la Festivalul Mamaia încă de la 16 ani.
Cele mai noi informaţii, foto şi video legate de concursul Eurovision se găsesc pe site-ul dedicat competiţiei: eurovision.tvr.ro.
Recitaluri Vunk, Jo şi Ioana Voicu în seara semifinalei, pe scena de la Baia Mare
Prezintă cu Ioana Voicu semifinala şi finala Eurovision, susţine cu Vunk un recital pe scena de la Baia Mare în 4 martie, dar este şi zi de zi printre concurenţi şi echipa TVR la repetiţii. Cornel Ilie transmite impresii online la cald despre ce se întâmplă în culise pe pagina lui oficială de FB. „Încep o experienţă care, pentru mine, cu toate bunele şi relele, va fi foarte interesantă. Vineri si duminică prezint semifinala şi finala Eurovision, împreună cu Ioana şi cu Jo. Live, pe pagina mea de Facebook, va arăt atmosfera de la pregătiri, de la repetiţii, din timpul concursului, o sa iau la întrebări concurenţii, juriul, echipa de producţie şi ce mai găsesc interesant. Staţi prin zonă, o s-avem ce comenta şi share-ui:)!”, ne-a spus Cornel Ilie.
2015
Pentru a doua oară în istoria concursului, Eurovisionul a fost găzduit de Viena. În urma Selecţiei Naţionale, România a fost reprezentată de trupa Voltaj, iar melodia băieţilor – „De La Capat/ All Over Again” – a primit 35 de puncte, ajungând astfel pe locul 15.
https://www.youtube.com/watch?v=6TeXdNSFXFI
2014
După succesul din 2010, Paula Selling şi Ovi au revenit pe scena Eurovisionului, iar la cea de-a 59 ediţie desfăşurată în Copenhaga, cei doi au cântat „Miracle”. Piesa lor a strâns 72 de puncte, clasându-se pe locul 12.
https://www.youtube.com/watch?v=1zigB4asRPM
2013
Un spectacol inedit a oferit Cezar Ouatu la Eurovisionul desfăşurat la Malmö. Piesa „It’s my life” a fost recompensată cu 65 de puncte, care i-au adus locul 13.
https://www.youtube.com/watch?v=gEaLl0ZNFB4
2012
La Baku, cel mai estic oraş-gazdă din istoria concursului, România a ales să fie reprezentată de exotica trupă Mandinga. Piesa „Zaleilah” a strâns peste 120 de puncte în semifinală, care a plasat-o printre favoritele ediţiei, însă în finală a ratat top 10, ajungând pe locul 12, cu 71 de puncte.
https://www.youtube.com/watch?v=TlbsUSavKbE
2011
Gazdă a Eurovisionului pentru prima dată după 1983, Germania a ales Düsseldorf pentru cea de-a 56-a ediţie. România a fost reprezentată de trupa Hotel FM care a cântat piesa „Change”, compusă de Gabriel Băruța. Aceasta s-a clasat pe locul 17, cu un total de 77 de puncte.
2010
Dintre cele 39 de ţări care s-au înscris la ediţia desfăşurată în Oslo, România a reuşit să impresioneze publicul atât în semifinală, unde a intrat pe locul 4, cât şi în finală, unde a strâns 162 puncte. Piesa „Playing with fire” cântată de Paula Selling şi Ovi a luat „bronzul” la ediţia din 2010.
https://www.youtube.com/watch?v=Iq2V_-fGJHQ
2009
După o semifinală incendiară care a clasat-o pe locul 9, Elena Gheorghe a strâns în finala Eurovision 40 de puncte. Piesa „The Balkan Girls”, compusă de Laurenţiu Duţă, a prins locul 19.
https://www.youtube.com/watch?v=9-Ly–eGgtY
2008
Pentru ediţia din Belgrad, ţara noastră a fost reprezentată de melodia „Pe-o margine de lume”, interpretată de Nico şi Vlad Miriţă. Piesa cântată în limba română a strâns 45 de puncte din partea publicului şi juriului Eurovision şi s-a clasat pe locul 20.
https://www.youtube.com/watch?v=8LRpGIpAwJQ
2007
În finala concursului Eurovision desfăşurat în Helsinki, România a fost reprezentată de trupa Todomondo. Formată din Andrei, Ciro de Luca, Ghedi Kamara, Mister M, Valeriu Răileanu, Vlad Crețu. Andrei și Kamara , trupa a cântat piesa „Liubi, liubi, I love you”, care i-a adus locul 13 şi un total de 84 de puncte.
https://www.youtube.com/watch?v=QIEDaAEJyxQ
2006
Selecţia naţională din 2006 l-a ales pe Mihai Trăistariu să reprezinte România la Eurovisionul desfăşurat în capitala Greciei. Piesa „Tornero” a fost calificată direct în finală şi a primit 172 de puncte, care i-au adus locul 4.
https://www.youtube.com/watch?v=lYc6zJG349U
2005
După ce au uimit publicul în semifinală (unde au obţinut locul I), Luminiţa Anghel şi Sistem au strâns din partea juriului şi publicului european 158 de puncte. Ţara noastră încheia glorios spectacolul desfăşurat la Kiev pe locul 3.
2004
Calificată direct în finală, România a pariat în 2004 pe Sanda Ladoşi şi piesa „I admit”. Desfăşurat la Abdi Ipekci Sport Center din Istanbul, concursul Eurovision i-a adus ţării noastre 18 puncte, clasându-se astfel pe locul 18.
2003
România a obţinut un rezultat bun şi la ediţia din 2003, când Nicola a urcat pe scena Skonto Olympic Hall din Riga şi a cântat „Don’t break my heart”. Artista a strâns 73 de puncte şi s-a clasat pe locul 10.
https://www.youtube.com/watch?v=joZvkeX4R3Q
2002
O creştere spectaculoasă a cunoscut ţara noastră în 2002, cu piesa „Tell me why” cântată de Monica Anghel şi Marcel Pavel. România a primit 71 de puncte şi a ajuns pe locul 9 în cadrul concursului desfăşurat la Tallin.
https://www.youtube.com/watch?v=ULjcDtXGOKE
2000
Câştigători ai Selecţiei Naţionale, membrii trupei Taxi au cântat pe scena Golden Arena din Stockholm piesa „The Moon” care a strâns 25 de puncte, clasându-se pe locul 17 (din 24). Acest punctaj a descalificat România de la participarea la următoarea ediţie.
https://www.youtube.com/watch?v=uwZBeQWBiH0
1998
Melodia „Eu cred” a Mălinei Olinescu a reprezentat ţara noastră, după o absenţă de patru ani, la concursul desfăşurat la Birmingham. România nu a adunat decât şase puncte şi s-a clasat pe locul 22 (din 25).
https://www.youtube.com/watch?v=ZRoSwaTFF5I
1994
Dan Bittman a fost primul artist care a reprezentat România la Eurovision. În 1994, el a cântat pe scena Point Theatre din Dublin piesa „Dincolo De Nori”. România s-a clasat pe locul 21 (din 25), pierzând astfel participarea la ediţia din 1995.
***
Concursul cântecului european se va desfăşura, în 2016, la Stockholm, Suedia, în 10, 12 şi 14 mai. În competiţie s-au înscris 43 de ţări, cu trei mai multe decât la ediţia precedentă. România va participa în a doua semifinală a concursului, cea din 12 mai, alături de Albania, Bulgaria, Danemarca, Georgia, Slovenia, Norvegia, Ucraina, Belgia, Letonia, Belarus, Irlanda, Elveţia, Macedonia, Australia, Lituania, Polonia, Israel şi Serbia. Pe eurovision.tvr.ro, se găsesc toate informaţiile despre concurs, inclusiv Regulamentul oficial, dar şi noutăţile din ţară şi din străinătate pe subiectul Eurovision.