Filmul mut al vizitei doamnei Dăncilă în Israel
Premierul Viorica Dăncilă, acuzată de incompetenţă de preşedintele Klaus Iohannis ("nu face faţă poziţiei de premier") s-a remarcat în cele trei luni de mandat mai ales prin gafele de exprimare. Recunoscută deja pentru nivelul de începător în vorbirea limbii engleze, Viorica Dăncilă a ales să îşi prezinte public periplul prin Ţara Sfântă într-o variantă fără sonor.
Guvernul României a încărcat pe contul oficial de You Tube mai multe videoclipuri "mute" în care premierul Viorica Dăncilă se întreţine cu mai mulţi oficiali politici şi religioşi în pelerinajul secret de zilele trecute.
Aflăm în sfârşit în mod oficial ce realizări deosebite a avut Viorica Dăncilă în vizita de două zile în Israel, dar toţi cei care ardeau de curiozitate să o vadă pe doamna premier manifestându-se verbal şi diplomatic sunt dezamăgiţi.
În primul clip mut, vedem cum prim-ministrul României a primit "Crucea Sfântului Mormânt", cea mai înalta distincție a Patriarhiei Ierusalimului, în cadrul întâlnirii cu Prea Fericitul Teophilos al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.
Premierul român a şi vorbit cu înaltul prelat ortodox, potrivit comunicatului de presă al Executivului. Dăncilă a apreciat, de exemplu, faptul că se asigură permanent accesul pelerinilor români la Locurile Sfinte,
Întrevederea a fost urmată de o scurtă vizită la Biserica Sfântului Mormânt, locul unde Iisus Hristos a Înviat, considerat Centrul Lumii Creștine.
Tot ieri, oficialul român a avut o întâlnire și cu arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte:
Pe latura laică a vizitei în Israel, premierul României a avut o întrevedere cu ambasadorul Colette Avital, secretar general al World Jewish Restitution Organization.
În imagini se vede cum cele două doamne schimbă două cuvinte de curtoazie, dar nu avem acces la sonorul întrevederii:
Mai jos un alt film mut: participarea premierului Viorica Dăncilă la dineul de lucru găzduit de Isaac Herzog, liderul opoziției parlamentare.
Pentru cei care vor să aibă şi sonor la doamna Dăncilă, pot vedea bilanţul gafelor: