MENIU

Fetiță de 8 ani, luata cu mascații de părinții adoptivi din SUA. Proteste în fața casei ei

O fetiță de 8 ani a fost luată vineri cu forța de la familia care o avea în plasament din orașul Baia de Aramă (Mehedinți). Sorina a fost luată de o familie din Craiova, stabilită în SUA, care a obținut adopția acesteia. În timp ce avocatul asistentului maternal spune că a făcut tot ce era posibil pentru ca ea să rămână în familia care o creștea de aproape șase ani, procurorul care a ridicat-o pe copilă susține că femeia a refuzat de două ori adopția. Copila se află acum la Craiova, la familia de români americani care au adoptat-o. O reacție în acest caz a avut și premierul Dăncilă, care a cerut anchete urgente la Ministerele de Interne și Muncii. Și procurorul general, Bogdan Licu, a cerut un control! Sute de oameni s-au strând să protesteze în fața casei ei.

Noi detalii în cazul fetiței luate cu forța de poliție. IPJ Mehedinți spune că oamenii legii au intervenit în urma unui mandat emis pentru lipsire de libertate. În plus, copilul de opt ani a fost dat spre adopție prin hotărâre judecătorească definitivă.

În schimb, avocatul asistentului maternal care avea grijă de fată de aproape 6 ani acuză polițiștii că au intervenit brutal și că fata a fost târâtă pe stradă ca un animal, deși se zbătea și țipa că nu vrea să plece. În acest caz, peste 20 de mii de români au semnat deja o petiție pentru ca fata să rămână alături de asistenta maternală.

UPDATE, ora 20.50: Sute de oameni s-au adunat la casa familiei Șărămăt din Baia de Aramă, județul Mehedinți, de acolo de unde, azi, zeci de polițiști și mascați, împreună cu procurorul Maria Pițurcă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, au luat cu forța o fetiță de 8 ani, care a fost dată spre adopție în SUA.

UPDATE, ORA 19.30: Procurorul general, Bogdan Licu, a demarat un control la Craiova. 

Ministerul Public s-a implicat și a cerut explicații de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, iar autoritățile făcut precizări despre situația juridică a fetiței. Aceasta a fost predată părinților adoptivi, care împreună cu psihologul şi asistentul social au mers la IML Craiova unde aceasta a fost examinată. ”Din informaţiile deţinute până în prezent minora ŞM se simte bine.”, precizează procurorii.

 

”Având în vedere impactul mediatic în legătură cu incidentul produs în data de 21.06.2019, cu ocazia punerii în executare a mandatului de percheziţie domiciliară emis de Judecătoria Craiova în dosarul 502/P/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, precizăm următoarele:

La data de 24.05.2019 a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă, sub nr. 225/P/2019, sesizarea formulată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi împotriva numitei Ş. M. prin care a arătat că, după ce prin sentinţa civilă nr. 26/18.02.2019, a Tribunalului Mehedinţi – Secţia I Civilă, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 4/23.04.2019, a Curţii de Apel Craiova, s-a dispus încuviinţarea adopţiei internaţionale a minorei S. S., care anterior a purtat numele de L., de către adoptatorii S. G. şi S. R - E, efectuându-se cuvenitele menţiuni în registrele şi actele de stare civilă, numita Ş.M., care la acel moment avea calitatea de asistent maternal, deşi a fost informată, atât telefonic, cât şi în scris, pentru aducerea minorei, în vederea predării familiei adoptatoare S., aceasta nu a dat curs acestor solicitări, astfel încât, la datele de 20.05.2019 şi 21.05.2019, reprezentanţii D.G.A.S.P.C. Mehedinţi, însoţiţi de lucrători de poliţie, din cadrul I.P.J. Mehedinţi, s-au deplasat la domiciliul numitei Ş.M., însă, aceasta a avut o atitudine ostilă, refuzând să predea minora.

Premierul Dăncilă despre cazul fetiței sechestrate. "Pe mine mă interesează fetița"

...........................

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mehedinţi informează, printr-un comunicat de presă, că nu a fost informată cu privire la operaţiunea de preluare a minorei desfăşurată vineri la familia din Baia de Aramă şi nici nu a fost solicitată prezenţa vreunui reprezentant al instituţiei în cadrul acestei operaţiuni.

Percheziția a avut loc în locația unde se afla un minor care a fost dat spre adopție prin hotărâre judecătorească definitivă.

Pentru că fetița s-a atașat de familia care a îngrijit-o până acum și a refuzat să plece cu părinții adoptivi, aceștia au obținut o hotărâre judecătorească executorie de la Curtea de Apel Craiova, transmite Realitateademehedinti.net.

Astăzi, 21 iunie, părinții adoptivi au venit la Baia de Aramă și în prezența unui procuror și unui echipaj de mascați au luat fetița cu forța din casei familiei care a crescut-o.

”Aceasta este procedura. Acolo are loc o percheziție domiciliară, sub coordonarea unui procuror de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Mascații sunt prezenți pentru că este foarte lume acolo, nu să intervină în forță” a declarat Karin Stoian de la IPJ Mehedinți. 

Avocatul asistentului maternal spune că va depune plângere penală pentru modalitatea în care s-a procedat la ridicarea fetiței. Deocamdată, nu se știe dacă aceasta mai este în România sau nu. 

Ministrul Muncii:"Fetița este încă în România. Asistenții maternali au refuzat adopția"

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, la Realitatea TV că dosarul adopției copilului a început încă din anul 2016, iar asistenții maternașli au refuzat în scris să o adopte pe fetiță.

"Deschiderea adopției pentru acest copil a început înca din 2016 și din acea perioadă s-au urmat proceduri. Au fost 120 de familii pentru a se realiza adopția, din ce știu o singură persoană a participat după care a refuzat să mai vină. Asistentul maternal a fost informat și a refuzat în scris! E declarație că nu doreste adopția.

Deja am luat legătura, colegii de la protecția sunt în legătura tot timpul cu cei de la Mehedinți. Vedem care e situația și ce măsuri se impun, acolo au fost alte organe ale statulu, însă discutam cu ei", a spus ministrul.

Informații contradictorii

Senatorul USR Vlad Alexandrescu, care se ocupă în mod frecvent de problema copiilor instituționalizați, a spus vineri că această familie din Mehedinți și-ar fi „exprimat dorința de a o adopta, însă DGASPC a încuviințat adopția către un cuplu de români din Statele Unite în locul asistenților maternali".

Această informație este contrazisă însă de magistrați. Rămâne de văzut care este adevărul cu privire la acest detaliu.

Pe de altă parte, senatorul a acuzat modul în care copila a fost luată din casa în care a locuit în ultimii șapte ani: „Se poate vedea cum autoritățile încearcă s-o ia pe fetiță, împotriva voinței ei, de lângă oamenii care au crescut-o pentru a o încredința familiei de adopție".

Reprezentanții asociației de magistrați VeDemJust au făcut câteva precizări, vineri după-amiază, cu privire la cazul copilului din Baia de Aramă luat cu forța de autoritățile statului de la asistentul maternal.

Potrivit acestora, procedura de adopție a fetiței de opt ani a fost finalizată.

„După ce asistentul maternal a fost întrebat de două ori dacă dorește să adopte copilul și a refuzat, a fost decisă adopția în favoarea unei familii de români stabilită în SUA”, subliniază VeDemJust.

Ce spune Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC)

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mehedinţi informează, printr-un comunicat de presă, că nu a fost informată cu privire la operaţiunea de preluare a minorei desfăşurată vineri la familia din Baia de Aramă şi nici nu a fost solicitată prezenţa vreunui reprezentant al instituţiei în cadrul acestei operaţiuni.

"Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi nu a fost informată cu privire la preluarea minorei din data de 21.06.2019, nefiind solicitată prezenţa unui reprezentant al instituţiei în cadrul acestei operaţiuni. Arătăm că, prin Decizia Curţii de Apel Craiova din data de 23.04.219 s-a încuviinţat adopţia la familia adoptatoare, aceştia devenind părinţii minorei şi singurii îndreptăţiţi să exercite drepturile şi obligaţiile părinteşti", se afirmă în comunicatul de presă menţionat.

Totodată, DGASPC Mehedinţi mai subliniază că "a acordat o atenţie deosebită acestui caz". "Dorim să subliniem că D.G.A.S.P.C. Mehedinţi a acordat o atenţie deosebită acestui caz, acţionând în mod diligent, raportat la circumstanţele cauzei şi a întreprins toate măsurile legale ce se impuneau, în vederea preluării minorei, luând în considerare atât interesele, cât şi drepturile şi libertăţile tuturor părţilor implicate, în special interesul superior al copilului", se mai afirmă în comunicat.

Pe de altă parte, reprezentanţii Poliţiei au informat că numărul poliţiştilor care au participat la misiunea de dare spre adopţie a fetiţei de 8 ani din Baia de Aramă a fost stabilit după o analiză realizată anterior, care a avut în vedere inclusiv riscurile la adresa ordinii publice care pot să apară pe fondul unui impact emoţional puternic.

"În fapt, analiza s-a dovedit a fi corectă întrucât, într-un interval relativ scurt de timp, la faţa locului s-au adunat aproximativ 50 - 60 de persoane. Aşadar, reiterăm faptul că principala misiune a poliţiştilor a fost asigurarea şi menţinerea unui climat de linişte în zonă, iar în interiorul locuinţei au intrat trei poliţişti care au însoţit procurorul de caz şi reprezentanţi ai DGASPC", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis vineri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, poliţiştii IPJ Mehedinţi au fost delegaţi de procurorul de caz să pună în executare un mandat de percheziţie într-un dosar de lipsire de libertate, emis de Curtea de Apel Craiova. Percheziţia a avut loc într-o locaţie unde se afla un minor care a fost dat spre adopţie prin hotărâre judecătorească definitivă.

"Toate activităţile de la faţa locului au fost coordonate de procurorul de caz, numărul poliţiştilor prezenţi în acea misiune stabilindu-se după o analiză realizată anterior, care a avut în vedere inclusiv riscurile la adresa ordinii publice care pot să apară pe fondul unui impact emoţional puternic", precizează IGPR.

Fetiţa de 8 ani a fost dată în adopţie unui cuplu din SUA cu cetăţenie română. Ea locuia împreună cu asistenta maternală, care a avut grijă de fetiţă în ultimii şapte ani.

Potrivit presei locale, asistentei maternale i s-a desfăcut contractul de muncă, iar autorităţile au considerat că fata stă ilegal la domiciliul acesteia.

În imaginile înregistrate de soţul asistentei maternale apare fetiţa de 8 ani, care plânge şi se zbate pentru a rămâne alături de asistenta maternală, căreia îi spune 'mama'.

Mai multe articole despre:
SUA adopţie Mehedinţi