Femeie găsită carbonizată pe un câmp din județul Buzău! Ce spune Poliția despre cauzele decesului
Incendiile de vegetație uscată au început să abunde în ultima perioadă, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău făcând față solicitărilor tot mai dese, în mai multe comune din județ, după ce oamenii au dat foc resturilor uscate, iar flăcările s-au extins și au scăpat de sub control. Din păcate, incendiile s-au soldat și cu victime. O femeie de 73 de ani din Mărgăritești a avut parte de un sfârșit tragic, fiind găsită carbonizată pe un teren în apropierea locuinței ei. Cadavrul femeii a fost descoperit de către angajaţii ocolului silvic din Mărgăriteşti, sosiţi să stingă incendiul care ameninţa să cuprindă pădurea, relatează realitateadebuzau.net.
„În prima fază a incendiului am fost sesizaţi să intervenim pentru lichidarea focului care ameninţa să se extindă, un alt focar fiind în desfășurare între Mărgăriteşti şi Beceni, pe 60 de hectare. Pănă la urma nu a mai fost nevoie să acţionăm, întrucât reprezentanţii ocolului silvic din Mărgăriteşti au reuşit să stingă focul. Ulterior, a fost descoperită si o victimă parţial carbonizată”, a declarat George Creţu, purtător de cuvânt al ISU Buzău, pentru adevărul.ro.
Vecinii spun că femeia obişnuia ca, în prag de primăvară, să-şi cureţe terenurile agricole prin incendiere. Din păcate, focul a scăpat de sub control, iar flăcările s-au extins rapid, femeia leşinând la scurt timp după ce a inhalat fumul toxic degajat de incendiu.
Poliţia a deschis un dosar penal după descoperirea cadavrului în zona incendiată.