MENIU

Femeia numită „văduva neagră” după ce și-a otrăvit soțul, din nou liberă după 19 ani de închisoare

Dena Thompson, femeia numită „văduva neagră” / Foto: Profi Media

Femeia poreclită „văduva neagră” după ce și-a omorât soțul cu mâncare otrăvită, chiar de ziua lui, a fost eliberată condiționat după 19 ani petrecuți în spatele gratiilor. Ea a fost descrisă de poliție drept o femeie periculoasă și coșmarul oricărui bărbat. 

Dena Thompson a fost eliberată condiționat, după ce a stat 19 ani în spatele gratiilor. Acum, în vârstă de 61 de ani, ea a fost condamnată la închisoare pe viață în 2003, cu drept de eliberare condiționată, pentru uciderea, în iunie 1994, a celui de-al doilea soț, Julian Webb, de 31 de ani, în casa lor din Yapton, Sussex, Anglia.

Descrisă de poliție drept o „femeie periculoasă” și „coșmarul oricărui bărbat”, Thompson, le-a făcut viața calvar mai multor bărbați pe care i-a lăsat fără bani, iar pe o parte din ei ar fi încercat să-i omoare. Anchetatorii au spus că ea a vizat bărbați „sexual, financiar și fizic” timp de un deceniu, potrivit The Independent.

Thompson i-a pus antidepresive în mâncare lui Webb și aspirină măcinată în băutură, dar a susținut întotdeauna că acesta s-a sinucis.

Criminala le-a făcut viața calvar mai multor parteneri, după ce i-a stors de bani, iar pe o parte din ei a încercat să-i omoare. Este cazul și unui alt bărbat, pe care l-a atacat cu o bâtă și cu un cuțit, pe motiv că se temea pentru viața ei. 

Mai multe articole despre:
vaduva neagra crima sot otravit