MENIU

Elena Udrea a cântat pe scenă la berăria unde a ieşit cu Traian Băsescu

<p>Traian Băsescu, prima zi după Cotroceni</p>

În seara primei zile în care nu mai este preşedinte, Traian Băsescu a sărbătorit sfârşitul mandatului la o berărie din Herăstrău, alături de soţie, precum şi de lideri din PMP, printre care şi Elena Udrea.

Elena Udrea a recidivat. A cântat iar o melodie pe care a interpretat-o și în studiourile de televiziune, scrie site-ul StiripeSurse.ro.

Elena Udrea a urcat pe scenă într-o berărie, acolo unde i-a avut spectatori pe Traian Băsescu și pe soția sa, Maria Băsescu.

Potrivit Mediafax, preşedintele Traian Băsescu a petrecut, duminică, alături de soţie şi mai mulţi lideri din PMP, în frunte cu Elena Udrea, la o berărie din Herăstrău, el fiind întâmpinat la intrare de Udrea, cu un buchet de flori, şi aplaudat de cei aflaţi în incintă.

Preşedintele a fost întâmpinat cu aplauze, în momentul în care a intrat în berărie. El s-a aşezat la masă alături de soţia sa şi de Aurelian Pavelescu, şi faţă în faţă cu liderul PMP Elena Udrea.

Întrebat de presă dacă are vreun regret, Băsescu a răspuns: "De ce să fiu supărat, omule? Am revenit la condiţia pe care mi-am dorit-o şi când eram preşedinte, să fiu om liber, să petrec cu cine vreau", a spus Băsescu, râzând.

Fostul preşedinte s-a urcat pe un scaun, în berărie şi le-a spus celor prezenţi: "Zece ani au spus că de ce mă duc în restaurant, dar nu îi spuneau restaurant, îi spuneau cârciumă. Astăzi, am revenit la calitatea de om normal, dar şi zece ani, cât am fost preşedinte, tot om eram", fiind aprobat cu aplauze.

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu Elena Udrea