MENIU

Fals polițist DIICOT, arestat pentru înșelăciune după ce a fost prins în flagrant

Bărbat arestat pentru înșelăciune

Un bărbat de 33 de ani, din Prahova, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant când primea bani de la o femeie pentru a o ajuta să scape de unele creanţe la ANAF, pretinzând că este polițist la DIICOT. 

Flagrantul a fost organizat vineri de poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie nr. 3 Blejoi.

”Bărbatul în vârstă de 33 de ani a fost prins în flagrant imediat după ce a primit suma de 300 de lei de la persoana vătămată. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind prezentat parchetului și instanței competente care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune”, se arată în comunicatul IPJ Prahova. 

Bărbatul a fost prins imediat după ce a primit 300 de lei de la persoana vătămată, fiind arestat pentru 30 de zile pentru înşelăciune.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie nr. 3 Blejoi în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, potrivit realitateadeprahova.net

Mai multe articole despre:
fals politist diicot prahova