Faimoasa Veneție, lovită de secetă. Gondolele sunt împotmolite în noroi, turiștii văd doar imagini dezolante
Imagini dezolante vin din Veneția. Mai multe canale au rămas fără apă din cauza secetei prelungite de peste vară și din lipsa ploilor din sezonul rece. În luna iulie a anului trecut, Italia a declarat stare de urgență pentru zonele din jurul râului Po, care reprezintă circa o treime din producția agricolă a țării și care a suferit cea mai gravă secetă din ultimele șapte decenii.
În ultimele săptămâni nu a plouat deloc în nordul Italiei, iar canalele din Veneția au secat și s-au umplut de noroi. Astfel transportul mărfurilor și al turiștilor a devenit din ce în ce mai dificil pe măsură ce gondolele au rămas blocate în mocirlă.
Râul Po, cel mai lung din Italia, are cu 61% mai puțină apă decât în mod normal în această perioadă a anului. Mai mult, Veneția se confruntă cu maree neobișnuit de joase care fac imposibilă navigarea gondolelor pe canale.
Experții în fenomene naturale spun că zona ar avea nevoie de 50 de zile de ploaie pentru a se recupera nivelul apei