MENIU

Faci asta în timpul sarcinii? Copilul tău se va îngrășa excesiv

Fumatul în timpul sarcinii este unul dintre factorii importanți ce pot determina dacă un copil va avea un risc mai mare de a deveni supraponderal sau obez, potrivit unui studiu. 

Fumatul în timpul sarcinii a fost asociat cu un risc mai mare ca un copil să fie supraponderal, posibil din cauza unei legături dintre expunerea fătului la tutun și coordonarea motrică a nou-născutului, se menționează în cercetare.

Ceilalți factori sunt săritul peste micul dejun și orele neregulate de culcare sau somnul insuficient. Aceștia vizează prima parte din viața copiilor.

”Despre copiii ale căror mame sunt supraponderale sau obeze se știe că au o predispoziție să devină, la rândul lor, supraponderali, probabil reflectând mediul ''obezogenic'' și având poate o înclinație genetică spre a lua în greutate'', susține profesoara Yvonne Kelly de la University College London, citată de agerpres.ro.

"Studiul demonstrează însă că obiceiurile nestatornice, cum ar fi programul neregulat de somn și săritul peste micul dejun, pot influența luarea în greutate prin creșterea apetitului și a consumului de alimente cu densitate calorică mare. Aceste constatări susțin necesitatea de a dezvolta strategii de intervenție care vizează sfere multiple de influență asupra creșterii IMC”, a explicat ea.

Mai multe articole despre:
copii fumat sarcină ingrasare copii