MENIU

Facebook a descoperit o operațiune de promovare a mesajelor politice, finanțată, probabil, din Rusia

Facebook a anunțat că a descoperit o operațiune, probabil cu baza în Rusia, care a cheltuit 100.000 de dolari pentru mii de reclame care promovau mesaje politice și sociale discordante, într-o perioadă de doi ani până în luna mai 2017. 

Facebook a menționat că, în perioada amintită, 3.000 de reclame și 470 de conturi și pagini false au popularizat opinii discordante pe diverse subiecte precum imigrația, rasa și drepturile celor din comunitatea LGBTQ.

Alți 50.000 de dolari au fost cheltuiți pentru 2.200 reclame 'potențial legate de politică', foarte probabil de către ruși, a explicat rețeaua de socializare online, conform agerpres.ro.

Legea electorală din Statele Unite le interzice cetățenilor străini și entităților de peste hotare să cheltuiască bani pentru a susține în mod special alegerea sau înfrângerea unui candidat. Persoanele care nu sunt cetățeni ai SUA pot în general să își exprime susținerea sau dezacordul pe un anumit subiect.

Alte reclame, precum acelea care menționează un candidat, dar nu se pronunță pentru votul în favoarea sau împotriva acestuia, intră în ceea ce avocații numesc 'zonă juridică gri'.

Mai multe articole despre:
Rusia Facebook