MENIU

Fabrică de droguri, descoperită de procurorii DIICOT, în Timiș: culturi uriașe de canabis - FOTO

Au fost percheziții de amploare la 11 persoane bănuite de trafic de droguri. Locații din județul Timiș au fost verificate de procurorii DIICOT, iar 8 oameni au fost deja reținuți pentru 24 de ore.

Potrivit primelor date, mai mulți indivizi ar fi plantat canabis pe o suprafață de aproximativ patru mii de metri pătrați într-un sat din județ. 

Pentru a nu fi observată, cultura a fost plantată într-o zonă cu multă vegetație, în apropierea unui râu, care asigura necesarul de apă prin intermediul unui sistem extins de irigații.

Mai mult, indivizii au montat și camere de supraveghere pentru a nu fi furați. Cantitățile recoltate au fost depozitate în mai multe locații. În urma perchezițiilor, au fost confiscate peste patru sute de kilograme de canabis. 

Urmează ca, astăzi, indivizii reținuți să ajungă în fața procurorilor cu propunerea de arestare preventivă. 

Mai multe articole despre:
fabrica de droguri plantatie canabis timis