Exploziv: cum a ajuns Marcel Opriş de la şefia STS în firmele interpuşilor lui E. Schwartzenberg
Într-o anchetă în exclusivitate, publicată de VoxPublica, jurnalistul Stelian Negrea dezvăluie cum a ajuns Marcel Opriş, la foarte scurt timp de la plecarea din fruntea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, să fie asociat intr-o afacere ale cărei ramificaţii duc spre Elan Schwartzenberg si Radu Mazare.
Fost şef, timp de 12 ani, al Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS), Marcel Opris a intrat, la patru luni dupa ce a parasit acest serviciu, într-o afacere alături de interpuşi ai omului de afaceri Elan Schwarzenberg, inculpat intr-un dosar de corupţie instrumentat de DNA, urmărit internaţional de autorităţile române şi refugiat în Israel, precum şi ai fostului primar al Constanţei,radu Mazăre, condamnat de instanţele de judecată la patru ani de închisoare cu suspendare, în primă instanţă, anchetat în alte dosare de corupţie ale DNA, la rândul său fugit in Madagascar.
Firma în care este asociat fostul şef STS este filiala romaneasca a unui furnizor israelian de soluţii IT, condus de un fost general de armata din Israel, susţine Stelian Negrea. Potrivit acestuia, asociatul lui Opriş mai deţine o altă firmă care este filiala românească a unei firme cipriote al cărei cofondator este cea mai bună prietenă a Mihaelei Rădulescu, fosta soţie a lui Elan Schwartzenberg.
Întrebat despre aceste legături, Marcel Opriş susţine că “sigur nu sunt banii şi nici interesele lui Elan Schwartzenberg în această firmă şi dacă ar fi aşa m-aş retrage imediat şi îmi cedez acţiunile”. Jurnalistul Realitatea TV atrage atenţia asupra lui Barbu Ionuţ, prezentat drept omul lui Elan şi despre care fostul şef STS are o pozitie ambigua: pe de o parte susţine că nu a ştiut, înainte să accepte să intre in relaţii de afaceri cu firma israeliană, că Barbu Ionuţ avea afaceri cu Elan Schwartzenberg şi Radu Mazare dar că, totuşi, i-a avertizat pe aceştia că legăturile acestuia cu cei doi ar putea avea un impact negativ asupra firmei israeliene ai cărei reprezentanţi i-au spus totuşi că Barbu Ionuţ a fost cel care i-a descoperit.
Cu toate acestea, Marcel Opriş pare că a dezvoltat în câteva luni o relaţie bună cu Barbu Ionuţ, omul lui Schwartzenberg, căruia i se adresează cu “băi Ionuţ”, mai scrie Stelian Negrea. Întreaga anchetă asupra păienjenişului de interese ţesut între controversatul om de afaceri şi fostul şef al STS o puteţi citi aici.