Explozie violentă într-un bloc de locuinţe: o victimă şi 17 apartamente afectate
O explozie violentă a avut loc, marţi dimineaţă, într-un bloc de locuinţe din Zărneşti. Deflagraţia nu a fost urmată şi de un incendiu.
O explozie puternică s-a produs, marţi dimineaţă, într-un bloc de garsoniere din Zărneşti, judeţul Braşov.
O femeie de 45 de ani a fost rănită. Victima prezintă arsuri la nivelul mâinilor, al feţei şi în zona inghinală.
Potrivit primelor informaţii, explozia ar fi fost cauzată de o scurgere de gaze la o butelie care se afla într-o locuinţă de la etajul 4 al blocului.
Femeia afectată de explozie era conștientă în momentul sosirii echipajului SMURD, fiind transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, pentru îngrijiri medicale.