Explozie uriașă la o moschee din Kabul. Zeci de răniți, printre care 5 copii
O explozie uriașă a distrus o moschee din capitala afgană Kabul, potrivit poliției afgane, citată de BBC.
Se crede că explozia a avut loc în timpul rugăciunilor de seară și există temeri privind un bilanț negru, deși nu se cunosc încă cifrele.
Khalid Zadran, purtătorul de cuvânt al poliției talibane din Kabul, a fost citat de presa locală afirmând că a avut loc o explozie în districtul 17 al orașului.
Rapoartele spun că imamul moscheii se numără printre morți.
Forțele de securitate au sosit la fața locului, a spus el.
Un spital din Kabul a transmis pe Twitter că 27 de persoane au fost „primite la spitalul nostru până în prezent în urma unei explozii în zona PD17”.
„Cinci copii printre ei, inclusiv un copil de 7 ani”, a adăugat acesta.
Mai multe articole despre:
explozie kabul