Explicații pentru ninsoarea neobișnuită de sâmbătă din București
Sâmbătă, timp de aproape două ore, în Bucureşti a nins cu fulgi mari, ca în poveşti. Meteorologii explică fenomenul prin coborârea unui aer polar, care adesea din cauza orientării lanţului carpatic favorizează în partea de sud a ţării la crearea unei linii de convergenţă, adică se întâlnesc componenta aerului rece ce coboară dinspre Moldova şi cealaltă ce vine dinspre zona Olteniei.
Din acest motiv, aerul mai cald este forţat să urce brusc şi conduce la apariţia norilor cu dezvoltare mare pe verticală şi implicit a precipitaţiilor sub formă de aversă de ninsoare.
Ninsoarea de ieri face parte din rândul ninsorilor considerate târzii, adică după primăvara calendaristică, scrie digi24.ro.
De altfel, cea mai recentă ninsoare târzie din București a fost în 10 martie 2005.
În ultimii ani, ninsori târzii au mai avut loc și în martie 2003, 2001 ori 1997.