Experimentele sadice ale doctorului Mengele pe şapte pitici din Maramureş
Josef Mengele, supranumit „Îngerul morţii“, a fost un căpitan SS, medicul lagărului de la Auschwitz. A devenit celebru pentru exprimentele brutale şi inumane realizate pe evreii deportaţi în lagăr.
Mengele s-a interesat şi de pitici, odată cu sosirea familiei Ovitz, o familie de artişti evrei din România. Erau în număr de zece, dintre care şapte erau scunzi. Îi numea adesea «familia mea de pitici». Pentru el, aceştia reprezentau o ilustrare perfectă a anormalului.
Ei au supravieţuit în lagărul de concentrare. A fost cea mai mare familie de pitici din lume, 12 persoane, de la un copil de 15 luni, la o femeie de 58 de ani. Familia Ovitz provenea din judeţul Maramureş, din satul Rozavlea, aflat în apropierea graniţei cu Ucraina. Primul membru pitic a fost Samson Eizik Ovitz, care era artist itinerant. El a avut zece copii, din două căsnicii. Şapte dintre copii erau pitici. Piticii au fondat ansamblul Liliput şi au cântat folosind instrumente foarte mici.
Au efectuat turnee, la început în România, Ungaria şi Cehoslovacia, apoi au ajuns să facă spectacole în toată Europa, în anii 1930-1940. Membrii formaţiei au cântat în limbile idiş, maghiară, română, rusă şi germană.