Exatlon, emisiunea care doboară recorduri de audienţă - începuturi
Testând limitele fizice şi psihice ale oamenilor, reality-show-urile având în centru competiţii sportive reprezintă o reţetă de succes pentru spectatori din jurul lumii, exemple în acest sens fiind Survivor sau American Ninja Warrior.
Creat şi distribuit de compania turcă de producţie Acun Medya, Exatlon a debutat în Mexic şi Brazilia în ultima parte a anului 2017, scrie Business Magazin.
Show-ul cuprinde un număr de concurenţi, atât vedete, cât şi oameni obişnuiţi, care vor trece prin probe dificile, ce le vor pune la încercare pregătirea fizică, viteza de reacţie şi rezistenţa psihicǎ. Va exista un singur mare câştigător, care va intra în posesia premiului de 100.000 de euro; filmările emisiunii au loc în Republica Dominicană.
Grecia este singura ţară în care se mai difuzează Exatlon, în afara celor menţionate mai sus. Este totuşi de aşteptat ca mai multe state să preia formatul, având în vedere succesul uriaş de care se bucură emisiunea în ţările în care rulează.
Compania Acun Medya este deţinută de Acun Ilıcalı, un fost comentator sportiv pe care fanii Exatlon România l-au putut vedea în timpul meciurilor internaţionale. Acun Ilıcalı este cel care prezintă ediţia din Turcia şi a fost prezent, alături de Cosmin Cernat, la ediţiile internaţionale.
În România, Exatlon a debutat cu o audienţă de peste 1 milion de spectatori, iar numărul acestora a continuat să crească. În prezent, emisiunea este urmărită de peste 2 milioane de spectatori şi deţine primul sau al doilea loc în mai multe categorii demografice.