MENIU

Evenimente șocante la Iași, înainte de venirea Papei Francisc

O tânără din Iași a fost atacată din senin de câteva persoane într-un parc din zona Podu Roș (în parcul de la magazinul “1001 articole” – n.r.), în urma unui conflict spontan, scrie Realitateadeiasi.net.

“În jurul orei 14.00, am fost sesizați cu privire la faptul că o tânără de 27 de ani ar fi fost agresată fizic. La fața locului s-a deplasat un echipaj de Poliție, care a întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe”, au declarat joi reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Din primele informații reiese că întregul conflict ar fi pornit de la faptul că victima și mama sa, care se aflau pe o bancă, s-ar fi uitat către o altă bancă, pe care se aflau doi tineri și două tinere.

Polițiștii au mai spus că, în timp ce investiga acest incident, echipajul aflat la fața locului a fost solicitat să intervină la un alt incident, în stația de tramvai din zona Podu Roș.

“Agenții au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 38 de ani ar amenința cetățenii din stația de tramvai cu un cuțit. Suspectul a fost identificat și încătușat, după care a fost transportat la Secția de Poliție, pentru continuarea cercetărilor”, au adăugat oamenii legii.

Mai multe articole despre:
papa Iaşi