MENIU

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. LIMBA ROMÂNĂ: SUBIECTELE de la ROMÂNĂ la EVALUARE NAŢIONALĂ 2014

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 SUBIECTE LIMBA ROMÂNĂ. Luni, a avut loc prima probă scrisă, la disciplina Limba şi literatura română, din cadrul Evaluării Naţionale. Marţi, elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă, iar miercuri va avea loc ultimul test din cadrul Evaluării Naţionale, proba scrisă la Matematică, a anunţat Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). ATAȘAT VEZI SUBIECTELE de la LIMBA ROMÂNĂ la EVALUARE NAŢIONALĂ 2014.

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 SUBIECTE LIMBA ROMÂNĂ EDU.RO. SUBIECTUL 1 Poezia „Rânduri pentru Anul Nou“, de Ion Minulescu.

Bine-ai venit, An nou!...
Bine-ai venit...
De când te-aştept aproape-am şi albit...
Dar fiindcă-mi intri-n casă-ntâia oară,
Te rog să nu-mi faci casa de ocară...
Nu te grăbi să-mi intri pe furiş,
C-abia sosişi...
Noroc că te-aşteptam deştept
Să te previu la timp, să fii atent,
Şi-n clipa marelui eveniment
Să-mi calci în casă cu piciorul drept...
Şi nu uita
Să-ţi laşi ciubotele afară,

Aşa te vreau!...
Te vreau la trup curat... neprihănit...
Şi tot aşa la suflet şi la minte -
Te vreau sub chipul celui arvunit
Pe treizeci de arginţi
Şi-un blid de linte!...

Şi-acum, că te-nduraşi să-mi intri-n casă,
Poftim la masă...
Dar mai nainte de-a gusta
Din vinul şi din pâinea mea,
Deschide-ţi ochii bine, ca să-nveţi
Povestea Coliviei cu sticleţi...
Şi-n urmă, dacă poţi să te-ntregeşti
Cu sfinţii din icoanele de pe pereţi,
Te rog - de pe parchete si sofa -
Să-mi schimbi covoarele de Buhara,
Şi-n locul lor tu să-mi întinzi
Numai velinţe olteneşti.
Ca să-mi rasfrâng cu ele, în oglinzi,
Podoabele mândriei strămoşeşti...
Iar pe măsuţele pătrate,
În locul florilor de crin, fanate,
Să-mi pui în strachine de lut
Crăiţe sângerii culese
În cinstea viitoarei florărese
Care, probabil, nici nu s-a născut!...

An nou...
Ai auzit ce-ţi cer?...
Nu-ţi cer să faci nimic în casa mea,
Mai mult decât ai face tu-ntr-a ta!...
Iar eu, un biet român ursit
Să fiu scuipat şi pălmuit,
Deşi n-am casă cu calorifer,
Te-adăpostesc de viscol şi de ger
Şi te cinstesc aşa cum se cuvine
Să fiu cinstit şi eu - măcar de tine!...
Te-ntâmpin ca pe-un frate-adevărat -
Un frate ce-mi va da napoi
Sticletele ce mi-a furat
Alt frate, mult mai mare decât noi!...
Te-ntâmpin numai cu atât -
Ce mi-a rămas -
Un "Ah" în gât,
Şi-un gest cu care te primesc
Ca pe-un "Specific românesc"!...

An nou!...
Fii nou de sus şi până jos!...
Copil al nimănui şi-al tuturor,
Copil din flori,
Copil gălăgios...
Desfăşură-te-ncet de pe mosor...
Încet... cât mai încet... şi liniştit...
Şi fii atent ca nu care cumva
Să ţi se rupă firu-n casa mea!...
Bine-ai venit, An nou...
Bine-ai venit!...

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 SUBIECTE LIMBA ROMÂNĂ EDU.RO. SUBIECTUL 2 Comentarea unui articol de ziar - „Empatia, o abilitate dobândită prin lectură“, de Corina Zorzor, material jurnalistic publicat în ziarul „Adevărul“.

 

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2014. Luni, are loc prima probă scrisă, la disciplina Limba şi literatura română, din cadrul Evaluării Naţionale. Marţi, elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă, iar miercuri va avea loc ultimul test din cadrul Evaluării Naţionale, proba scrisă la Matematică, a anunţat Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Afişarea rezultatelor se va face pe data de 27 iunie, până la ora 16:00, după care vor putea fi depuse contestaţiile (până la ora 20.00).

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie.

Conform datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, sunt aşteptaţi să se prezinte la probele din cadrul Evaluării Naţionale 166.617 absolvenţi. În iunie 2013, au participat la Evaluarea Naţională 162.331 absolvenţi.

Elevii nu pot intra în sălile de examen cu telefoane mobile, cu cărţi, caiete şi alte materiale care ar putea ridica suspiciunea de fraudă.

Candidaţii pot solicita comisiei de organizare a Evaluării Naţionale să-şi vadă lucrările numai după afişarea rezultatelor finale, după contestaţii. "Vizualizarea lucrării nu poate conduce la reevaluarea sau modificarea notelor acordate candidatului respectiv", potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului.

Aproape 5.400 de poliţişti vor acţiona suplimentar, faţă de dispozitivul curent angrenat pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, pe timpul examenului de Evaluare Naţională 2014, a anunţat Poliţia Română.

Anul trecut, 75,91 la sută dintre elevi au obţinut peste 5 la Evaluarea Naţională, cu aproape 10 la sută mai mulţi decât în 2012, potrivit datelor finale, înainte de rezolvarea contestaţiilor, centralizate de Ministerul Educaţiei. Ponderea candidaţilor cu medii peste 5 la Evaluarea Naţională a scăzut cu 0,2 puncte, la 75,89 la sută, după soluţionarea contestaţiilor.

Începând din acest an, în calcularea mediei de admitere în liceu, media de la Evaluarea Naţională reprezintă 75 la sută, faţă de 50 la sută în anii trecuţi, scăzând astfel la 25 la sută ponderea notelor din ciclul gimnazial.

Repartizarea computerizată în licee va avea loc în trei etape. În prima etapă de admitere se pot înscrie candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2014-2015.

Din 4 până în 8 iulie vor fi completate opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţi, şi vor fi verificate fişele editate de calculator, pentru corectarea eventualelor greşeli.

După ce baza de date va fi verificată de Comisia Naţională de Admitere, în 15 iulie va avea loc repartizarea computerizată a absolvenţilor înscrişi în prima etapă. Listele cu candidaţii vor fi afişate în 16 iulie la şcolile în care elevii au învăţat şi la liceele la care au fost repartizaţi, iar până în 25 iulie pot fi depuse dosarele de înscriere.

A doua etapă de admitere va avea loc în perioada 16 -31 iulie. În perioada 16-21 iulie vor fi completate fişele de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi de către cei care au rămas nerepartizaţi. Repartizarea computerizată a candidaţilor din etapa a doua de admitere va avea loc în 24 iulie, în aceeaşi zi urmând să fie afişate listele la şcoli şi licee. Candidaţii repartizaţi vor putea depune dosarele de înscriere la licee în perioada 24-25 iulie.

În 25 iulie, liceele vor transmite situaţia locurilor rămase libere în urma înscrierii candidaţilor admişi în cele două etape, iar în perioada 28-31 iulie vor fi rezolvate, de către comisia judeţeană de admitere, situaţiile speciale, respectiv cele privind candidaţii care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi cei care nu au participat la primele două etape.

În etapa a treia de admitere în licee, repartizarea computerizată va avea loc în 4-5 septembrie, pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu.