MENIU

Evaluare medicală gratuită de la distanță. A fost implementată platforma pentru consultații online

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti a implementat platforma pacient.assmb.ro, un serviciu online gratuit de evaluare medicală la distanţă, unde aproape 500 de medici din toate specializările, angajaţi ai celor 19 spitale administrate de Primăria Capitalei, vin în sprijinul pacienţilor.

"Această platformă, lansată recent, este un proiect important care vine în sprijinul pacienţilor din spitalele noastre. Suntem bucuroşi de faptul că avem deja foarte multe accesări, deşi proiectul a fost lansat de curând. Nu vrem ca pacienţii să se simtă abandonaţi în această perioadă şi tocmai de aceea le-am pus la dispoziţie o modalitate accesibilă de a interacţiona cu medicii noştri", a declarat Turkes Ablachim, directorul medical al ASSMB, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Platforma este foarte uşor de folosit. Pacienţii accesează site-ul pacient.assmb.ro, introduc o scurtă descriere a problemelor de sănătate pe care le au şi ataşează, dacă este cazul, documentele medicale relevante (rezultate analize, recomandări de la specialişti, istoric medical, bilete de ieşire din spital). Selectează spitalul, specialitatea şi medicul, apoi introduc datele personale, precum şi cele de contact. Răspunsul va fi primit, direct din partea medicului, în 12 - 24 de ore, în funcţie de disponibilitatea specialistului şi de numărul de cazuri pe care le are în analiză.

ASSMB recomandă bucureştenilor să folosească cu încredere platforma online, înainte de a lua decizia de a merge la spital.

"Trebuie să fim cu toţii responsabili şi să încercăm să nu aglomerăm unităţile medicale dacă nu este neapărat necesar", afirmă reprezentanţii ASSMB.

Potrivit sursei citate, până în prezent au fost înregistrate aproape 700 de cereri de consultaţii online de la pacienţi, transmite agerpres.

Mai multe articole despre:
assmb platforma online evaluarea gratuita