MENIU

Eurovision 2017. Unul dintre favoriţi, GRAV BOLNAV - cine l-ar putea înlocui, pe scena Eurovision

EUROVISION 2017. Portugalia

EUROVISION 2017. Veștile proaste se țin lanț de Eurovisionul din acest an, care va avea loc la Kiev. Unul dintre concurenți ar putea rata o mare parte din competiție, din cauza că este grav bolnav.

EUROVISION 2017. Salvador Sobral, reprezentantul Portugaliei la Eurovision 2017, are probleme mari cu inima. De altfel, familia lui a discutat cu organizatorii competiției, drept urmare s-a luat decizia ca Salvador să nu participe la repetiții, așa că el va evolua doar în semifinală și, eventual, în finală.

EUROVISION 2017. Sora lui, Luísa Sobral, va fi cea care va urca în scenă în locul lui, la cele două repetiții generale. ”Din cauza stării de sănătate, fratele meu nu va putea fi prezent la repetiții. Organizatorii Eurovision au acceptat ca la primele două repetiții să fiu prezentă eu pe scenă, pentru că ele sunt pentru lumini și sunet, așa că eu voi cânta în locul lui Salvador când se vor face teste. Echipa lui de medici se află în Portugalia, așa că ar fi prea mult ca el să lipsească două săptămâni, să nu fie medicul atât de mult alături. Tot eu voi fi cea care va apărea în conferințele de presă, în locul lui”, a declarat Luísa Sobral, sora lui Salvador Sobral, potrivit wiwibloggs.com.

Eurovision 2017 va avea loc anul acesta în capitala Ucrainei, Kiev, pe 9, 11 și 13 mai.

sursa