MENIU

Eurovision 2016. Artistul din Belarus vrea să cânte dezbrăcat și însoțit de lupi

Eurovision 2016. Melodia și modul de interpretare al acesteia nu mai reprezintă de multă vreme unicele criterii de selecție de la Eurovision, mulți concurenți mizând pe originalitatea costumelor și a punerii în scenă, iar cea mai recentă dovadă în acest sens poate fi intenția reprezentantului din Belarus de a apărea la ediția din acest an dezbrăcat și însoțit de lupi, relatează ''Huffington Post''.

Eurovision 2016. Alexander Ivanov — Ivan pe numele lui artistic — va prezenta la concursul muzical de la Stockholm, din luna mai, cântecul ''Help You Fly''. El a câștigat selecția națională din Belarus cu această creație muzicală, interpretată într-o ținută vestimentară absolut obișnuită și având pe fundal imagini video ale unor siluete stilizate de lupi.

Însă pentru apariția din capitala suedeză vrea să schimbe radical maniera de prezentare, urmând să-și păstreze doar podoaba capilară — părul blond și lung. În plus, și-a exprimat intenția de a aduce pe scenă lupi în carne și oase, așa cum arată câteva fotografii postate pe internet, scrie Agerpres.ro.