MENIU

Se numără printre "Cele 7 minuni ale lumii", fiind o destinație preferată de mulți români. Unde se află și de ce este cu totul deosebit acest loc

Este una dintre "Cele 7 minuni ale lumii", fiind o destinație preferată de mulți români. De ce este cu totul deosebit acest loc. Iată unde se află și despre ce este vorba.

Petra, oraşul de piatră, situat în Iordania, este săpat în stânci și datează de pe vremea nabateenilor, un popor antic. Se presupune că a fost construit începând cu secolul VI î.H, deși alte surse spun că în urma săpăturilor arheologice anumite temple nabateene ar data cu mult înainte de această dată. Este considerată una dintre minunile lumii.

Petra, o minune a lumii

Orașul Petra este situat în deșertul din partea de sud-vest a Iordaniei, în valea ce se întinde de la Marea Moartă la golful Aqaba.

Este unul din cele mai celebre situri arheologice din lume, datorită templelor săpate direct în stâncă. A fost inclus în anul 2007 pe lista celor "Șapte minuni ale lumii". Minunăția acestui oraș constă în arhitectura construcțiilor săpate exclusiv în stânci. Este cunoscut ca fiind Orașul de piatră.

Ciudat este faptul că nu se știe cum au reușit oamenii acelor vremuri să construiască o asemenea minunăție, într-o perioadă în care nu dispuneau de utilaje de construcții.

Petra, oraşul de piatră, a devenit cunoscut de către occidentali abia în anul 1812 când a fost descoperit de către un explorator elvețian, Johann Ludwig Burckhardt, și a captat atenția întregii lumi. A fost declarat monument mondial în cadrul programului UNESCO. Este considerat o prețioasă moștenire culturală a omenirii.

Unde se află „orașul pierdut”? Destinația extrem de iubită de români ascunde o cascadă secretă. Oamenii trec prin apa înghețată ca să ajungă la ea

În antichitate orașul se numea Rekem, fiind consemnat în manuscrisele de la Marea Moartă.

Petra, un oraș unic în lume

Deși, aflat în deșert, orașul dispunea de sisteme de captare a apei, iar aprovizionarea se făcea dintr-un râu ce străbătea zona doar periodic. În zonă ploaia era un fenomen rar. Aceste sisteme constau în niște șanțuri și conducte lungi săpate în piatră ce străbăteau kilometri întregi. Acestea conduceau apa spre oraș, unde era păstrată în oaze artificiale săpate tot în piatră. Astfel, se făceau rezerve de apă pentru perioadele secetoase. Aceste sisteme de irigații pot fi admirate și astăzi.

Orașul acelor vremuri era situat la intersecția drumurilor comerciale dintre orașul Gaza și Damasc, precum și spre Marea Roșie și Golful Persic.

A fost cea mai dezvoltată urbe din imperiul roman. Descoperirile i-au uimit pe arheologi. Ce se află sub ruinele orașului Pompei, acoperit în urma erupției vulcanului Vezuviu

În anul 363 d.Hr, mare parte din oraș a fost distrusă de către un cutremur. În urma acestuia orașul a fost părăsit. Cu toate acestea s-au păstrat numeroase dovezi arhitecturale pe care turiștii le pot admira. Fortăreața naturală și minunăția arhitecturală păstrate sub forma unui teatru, numeroase morminte, încăperi și temple. Printre care renumitul templu cunoscut sub denumirea de Mănăstirea sau Trezoreria, cea mai impunătoare fațadă din Petra, care este cel mai impresionant monument și care se presupune că a fost construit în sec I î.Hr.

Ce spune legenda

Legenda spune că pe aici ar fi trecut și Moise și acesta ar fi locul în care a lovit cu toiagul în stânca din care a început să curgă apă, salvând poporul însetat.

Arhitectura absolut fascinantă are influențe nabateene, greco-romane, dar și elemente ale stilurilor egiptene și nord-siriene.

Aici s-au făcut filmările pentru filmele Indiana Jones și Ultima cruciadă, precum și alte filme, dar și Asia Express România-Drumul Împăraților.

 

 

SURSA: Almanah Online

Mai multe articole despre:
petra iordania 7 minuni ale lumii turism travel